Măsuri de relaxare a restricțiilor în România. Declarația ministrului Sănătății

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Persoanele peste 65 de ani vor avea regim special
Persoanele peste 65 de ani vor avea regim special
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, la Galaţi, în contextul pandemiei de coronavirus, că o eventuală relaxare a măsurilor impuse ar putea apărea după 15-20 mai sau 1 iunie. Demnitarul a precizat că relaxarea măsurilor privind combaterea coronavirusului se va face gradual şi cu anumite precauţii şi restricţii.

"În acest moment ţinem foarte mult la restricţii fiindcă vin trei-patru săptămâni destul de grele. Vorbim poate de o relaxare după 15-20 mai sau 1 iunie, dar aceste relaxări se vor face progresiv doar separat pe fiecare localitate în parte şi se vor face în acelaşi timp şi cu nişte restricţii. Nu vom ieşi decât dacă vom avea o mască sau mănuşi. Adică trebuie să ne gândim că o relaxare pe care o facem va rămâne cu nişte precauţii", a spus Tătaru.

În plus, ministrul a afirmat că o eventuală relaxare a măsurilor nu se va aplica persoanelor peste 65 de ani, decât mai târziu.

Citește și O fabrică românească produce deja 300.000 de măști pe zi

"Pentru cei de peste 65 de ani se ia în calcul şi o perioadă mai mare de o lună după relaxare, dacă situaţia o va cere. Noi trebuie să ne gândim că ei sunt cei vulnerabili. Uitaţi-vă în acest moment la cei care produc decesele, sunt cei care au patologie multiplă, comorbidităţi, care au peste 65 de ani. Noi trebuie să ne protejăm vârstnicii şi trebuie să luăm măsurile care trebuie luate", a subliniat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a aflat, luni, la Galaţi, unde a vizitat un cămin privat de îngrijirea bătrânilor, aflat în carantină pentru COVID-19, dar şi Spitalul Judeţean, care îngrijeşte, la ATI, cazurile foarte grave cu coronavirus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook

pixel