Mediul de afaceri avertizează: Creșterea taxelor lovește în competitivitatea companiilor românești

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Confederaţia Patronală Concordia îşi exprimă îngrijorarea faţă de creşterile de taxe şi impozitele propuse, care vor afecta competitivitatea companiilor româneşti şi vor reduce puterea de cumpărare a cetăţenilor.

"După o analiză atentă a programului de guvernare, Confederaţia Patronală Concordia apreciază că sunt vizate măsuri cu scopul de reechilibrare bugetară. Salutăm, astfel, includerea măsurilor de reformă structurală - reorganizarea ANAF în afara algoritmului politic, combaterea evaziunii fiscale şi eficientizarea aparatului de stat.

Aceste direcţii sunt esenţiale pentru consolidarea sustenabilităţii fiscale a României. Ca organizaţie reprezentativă a mediului de afaceri românesc, Concordia îşi menţine îngrijorarea faţă de creşterile de taxe şi impozite propuse, care vor afecta competitivitatea companiilor româneşti şi vor reduce puterea de cumpărare a cetăţenilor. Atragem atenţia că echilibrul bugetar ar trebui urmărit prioritar prin eficienţă şi printr-o administrare fiscală mai performantă şi mai puţin prim măsuri care să înăsprească povara fiscală asupra mediului de afaceri. Această îngrijorare vine din perspectiva consecinţelor pe termen mediu şi lung, de aceea trebuie asigurat echilibrul între corectarea deficitelor şi protejarea capacităţii economiei de a performa.

În acest sens, rămâne imperativă nevoia unui dialog real pentru a evita riscul ca astfel de decizii să afecteze capacitatea de a susţine creşterea economică şi, implicit, rezilienţa bugetului de stat în următorii ani", se arată în comunicatul confederaţiei.

Potrivit sursei citate, instituirea unui nou val de măsuri care sunt disproporţionate, dezechilibrate şi discriminatorii afectează climatul predictibil pentru mediul de afaceri şi subminează capacitatea economiei de a susţine reformele prin investiţii, inovaţie şi locuri de muncă stabile.

În contextul în care România se confruntă cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană (9,3% din PIB), Concordia subliniază necesitatea unor soluţii sustenabile şi echilibrate, care să diminueze riscul unui derapaj economic. Astfel, creşterea puternică a TVA pentru HoReCa, pentru industria ospitalităţii şi pentru tranzacţiile imobiliare (de la 9% la 19%) ar putea crea efectul de domino, cu impact direct şi indirect atât asupra companiilor, cât şi a consumatorilor.

"De asemenea, constatăm cu surprindere că se propune o nouă taxă pe profiturile excesive din sistemul bancar, iar acest demers apare în condiţiile în care băncile sunt deja supra-taxate. Măsura nu va face decât să scadă nivelul de implicare a băncilor în economie, prin diminuarea capacităţii de creditare, conducând la scăderea gradului de intermediere financiară, într-o perioadă în care este necesară stimularea economiei reale prin finanţare", afirmă reprezentanţii Concordia.

În schimb, mediul de afaceri "salută angajamentele ambiţioase ale noului executiv în ceea ce priveşte eficientizarea şi dinamizarea administraţiilor publice locale şi centrale".

"Observăm că există planuri concrete şi detaliate în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor publice, eficientizarea şi digitalizarea aparatului de stat. Suntem conştienţi că asemenea măsuri nu se pot concretiza pe termen foarte scurt, însă aşteptările noastre se îndreaptă către un termen rezonabil de timp, astfel încât impactul în ceea ce priveşte economisirea banului public să se vadă cât mai repede. Programul de guvernare prezintă numeroase măsuri îndreptate către reorganizarea ANAF în afara sferei politice, profesionalizarea şi motivarea angajaţilor, dar şi o serie de modificări legislative care să ajute în combaterea evaziunii fiscale. Apreciem aceste planuri şi susţinem o implementare cât mai rapidă, astfel încât veniturile statului să fie ajutate prin reducerea GAP-ului de TVA şi prin combaterea evaziunii fiscale din alte zone importante", spune sursa citată.

În opinia membrilor Concordia, este necesară o atenţie deosebită în ceea ce priveşte companiile de stat falimentare şi neperformante, unde se pierd multe resurse.

"Apreciem dorinţa de a schimba lucrurile în aceste zone şi ne dorim să existe o transparenţă mai ridicată în cazul acestora şi să se realizeze audituri externe profesioniste, aşa cum se menţionează în programul de guvernare. Concordia îşi reafirmă disponibilitatea pentru dialog şi colaborare cu decidenţii politici pentru implementarea reformelor structurale şi pentru identificarea celor mai eficiente soluţii de consolidare a finanţelor publice, care pot genera economii reale la bugetul de stat, fără să fie afectată competitivitatea economică a României", relevă comunicatul.

Confederaţia Patronală Concordia reprezintă 20 dintre cele mai importante sectoare ale economiei româneşti şi este un partener de dialog social, reprezentativ la nivel naţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Donald Trump / Foto: Casa Albă / Daniel Torok
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB
O combină recoltează grâu / Foto: Freepik
Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

Bulgaria, parteneriat cu Japonia în domeniul energiei

Bulgaria şi Japonia îşi extind cooperarea în sectorul...

Foto: REUTERS
Euro și lei / Foto: Oana Pavelescu
Adolescenții își vor putea deschide firme / Foto: Freepik
Diana Buzoianu, ministrul Mediului
Bursa de Valori București
Oameni pe stradă
Alexandru Nazare
Rețea de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ionuţ Costea
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Prezentarea programului de guvernare în plenul Parlamentului / Foto: George Călin / Inquam Photos
Lingouri de aur / Foto: Arhivă
Benjamin Netaniahu pe Înălțimile Golan, Israel

Primele decizii luate de Guvernul Bolojan

Actele normative aprobate în cadrul ședinței Guvernului...

Freepik.com

Prima şedinţă a Guvernului Bolojan

 Premierul Ilie Bolojan şi echipa sa de miniştri au ajuns luni seară la...


pixel