Mesaj de la conducerea Băncii Mondiale: Dezvoltarea României în ultimele trei decenii a fost impresionantă

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Vicepreşedinte Banca Mondială: Dezvoltarea României în ultimele trei decenii a fost impresionantă.

Dezvoltarea României în ultimele trei decenii a fost impresionantă, a declarat, luni, Anna Bjerde, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală România, care a vizitat România pentru celebrarea a 30 de ani de parteneriat.

"Deşi mai sunt multe de făcut, Grupul Băncii Mondiale salută eforturile tuturor omologilor şi partenerilor noştri din sectorul public şi privat, care au contribuit la creşterea economică a României, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană. Rata sărăciei şi nivelul de inegalitate socială au scăzut, de asemenea, semnificativ şi se aşteaptă să continue această tendinţă de scădere", a precizat Anna Bjerde, într-un comunicat.

De la deschiderea biroului său în România, în 1991, Banca Mondială a oferit sprijin pentru investiţii şi reforme de politici publice prin intermediul a 73 de operaţiuni în valoare de 13,42 miliarde de dolari, complementate de servicii de asistenţă şi analiză tehnică, în timp ce Corporaţia Financiară Internaţională (IFC) a investit aproximativ 4,5 miliarde dolari în dezvoltarea sectorului privat al României.

În aceşti ani, programul Băncii Mondiale s-a concentrat pe sprijinirea Guvernului României în eforturile de stabilizare a economiei de la începutul anilor 1990, de aderare la Uniunea Europeană şi de realizare a unei convergenţe mai rapide şi a unei creşteri mai favorabile incluziunii în România în deceniul ce a urmat.

De asemenea, sprijinul a vizat şi redresarea post-pandemie a României pentru a asigura o creştere rezilientă, incluzivă şi verde, precum şi răspunsul ţării la provocările generate de războiul din Ucraina.

Potrivit sursei citate, programul în curs de desfăşurare al WBG este ghidat de Cadrul de parteneriat cu ţara pentru exerciţiul financiar 2019-2023 şi se concentrează pe consolidarea instituţiilor publice pentru a asigura şanse egale pentru toţi, a cataliza creşterea şi competitivitatea sectorului privat şi a încuraja rezilienţa la şocuri.

"Grupul Băncii Mondiale se angajează să sprijine în continuare România în atingerea obiectivelor sale de dezvoltare, prin adoptarea unui model economic mai durabil şi mai ecologic, care se bazează pe instituţii publice mai puternice, pe un sector privat de succes şi pe o societate mai rezilientă şi mai incluzivă", a declarat Gallina A. Vincelette, director de ţară al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană.

Parteneriatul Grupului Băncii Mondiale cu România datează din 1972, când ţara a devenit membră a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca Mondială). România s-a alăturat Centrului Internaţional de Soluţionare a Litigiilor Investiţionale în 1974, IFC în 1991, MIGA în 1992 şi Agenţiei Internaţionale de Dezvoltare în 2014.

Grupul Băncii Mondiale (WBG) şi România au celebrat 30 de ani de parteneriat în cadrul unui eveniment la nivel înalt la care au participat reprezentanţi ai Guvernului la nivel central şi local, parteneri de dezvoltare, sectorul privat, mediul academic, societatea civilă, precum şi alţi actori cheie.

Printre participanţi s-au numărat prim-ministrul Nicolae Ciucă, precum şi reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Parlamentului şi ai Băncii Naţionale. GBM a fost reprezentat la eveniment de către Rana Karadsheh, director regional al Corporaţiei Financiare Internaţionale (IFC), Olga Sclovscaia, director regional al Agenţiei de Garantare a Investiţiilor Multilaterale (MIGA), Gallina A. Vincelette, director de ţară al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană şi Anna Akhalkatsi, manager de ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Amazon
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Lingouri de argint / Foto: Unsplash
Bitcoin / Foto: Unsplash
Fermieri într-o seră / Foto: Freepik
Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Mercedes Benz - Sebes
Barja. Foto: Freepik.com
CET Sud
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lan de grâu / FOTO: Unsplash
Grafic. Foto: Freepik.com
Capitoliul / FOTO: Freepik
Centrală de apartament / FOTO: Freepik
Casă de schimb valutar
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Conpet

Atenție! Email fals în numele ANAF

Semnal de alarmă privind o tentativă de fraudă în numele ANAF.

Transelectrica
Mașină electrică / FOTO: Freepik
Panouri fotovoltaice
Camioane
Fraudă / Foto: Freepik
Sondori montează coloana de foraj la o sondă petrolieră / Foto: Arhivă
La benzinărie / FOTO: Freepik
ANAF
Lingouri de aur și argint

pixel