Metale rare: Decizia Chinei a pus pe jar Uniunea Europeană

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Galiu, unul dintre metalele rare, are o largă utilizare
Galiu, unul dintre metalele rare, are o largă utilizare
Luni, autoritățile de la Beijing au anunțat o nouă decizie referitoare la două dintre metalele rare pe care China le produce și exportă. Reacția Uniunii Europene nu a întârziat să apară. 

Astfel, Comisia Europeană s-a declarat marți "îngrijorată" de restricțiile pe care China le va impune la exportul a două metale rare, esențiale pentru semiconductori și de care este principalul producător, Bruxelles-ul cerând Beijingului să respecte normele Organizației Mondiale a Comerțului. Înainte de a putea fi autorizate, exporturile de galiu și germaniu vor necesita o licență speciale începând cu 1 august. Motivul? Necesitatea de a "proteja securitatea și interesele naționale".

Tensiuni internaționale în creștere

Aceste restricții survin pe fondul tensiunilor internaționale tot mai mari din zona semiconductorilor, pe fondul rivalității tehnologice cu Statele Unite și într-un moment în care UE încearcă să își reducă dependența de materialele critice provenite în special din China. "Comisia pregătește o analiză detaliată a acestor anunțuri și a impactului lor potențial asupra lanțurilor de aprovizionare globale și asupra industriei europene", a precizat un responsabil al Comisiei. 

"Comisia este îngrijorată de faptul că aceste restricții la export nu au nimic de-a face cu necesitatea de a păstra pacea, stabilitatea și obligațiile de neproliferare legate de tratatele internaționale", motive invocate de Beijing, a continuat sursa citată de agențiile internaționale de presă. "Facem apel la China să adopte o abordare în care restricțiile și controalele să se bazeze pe considerente clare de securitate, în conformitate cu normele Organizației Mondiale a Comerțului (OMC)", a adăugat reprezentantul Executivului UE, potrivit căreia Uniunea Europeană ar putea avea în vedere "o acțiune în cadrul OMC".

Listă neagră 

China reprezintă 80% din producția mondială de galiu, utilizat în circuite integrate, LED-uri și panouri fotovoltaice, și tot atâta din producția mondială de germaniu, esențial pentru fibrele optice și infraroșii, potrivit cifrelor Comisiei. După ce au trecut companiile chineze pe lista neagră pentru a le interzice accesul la tehnologiile americane, Statele Unite au înăsprit recent restricțiile privind exporturile de semiconductori către China și fac presiuni asupra aliaților lor pentru a face același lucru.

China, care încearcă să devină autosuficientă în ceea ce privește proiectarea semiconductorilor, denunță aceste măsuri ca fiind menite să mențină supremația SUA în acest domeniu. În martie, Comisia a propus o nouă legislație pentru a reduce dependența UE de materialele critice, cu scopul de a nu depinde de o singură țară terță pentru mai mult de 65% din importurile sale de fiecare dintre cele optsprezece materii prime considerate strategice până în 2030.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Banca / FOTO: Unsplash
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Facturi. Sursa: Freepik.com
Evaluări / FOTO: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
Florin Jianu
ANAF
Calcule. Foto: Freepik.com
Giorgia Meloni / Sursa: flickr.com
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu

Curs BNR. Leul rămâne stabil, aurul continuă scăderea

Cursul valutar anunțat luni, 27 octombrie 2025, de Banca...

TVA / Foto: DCBusiness

Şedinţă de Guvern, luni, 27 octombrie. Care e urgenţa

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Foto: Arhiva. Protest BNS în Piața Victoriei
Practic toți românii sunt obligați să utilizele SPV
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Benzinărie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Transelectrica
Medic de familie / Foto: Freepik
Ursula von der Leyen
Comerț online / Foto: Freepik
Donald Trump
Centru de procesare a pământurilor rare din Malaezia
Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Lacat. Freepik.com

pixel