Mijloacele de transport în comun din București vor fi scoase pe trasee începând cu ora 4 dimineață

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele vor fi scoase joi pe traseu, începând cu ora 4:00, în vederea asigurării transportului public la nivelul Capitalei, afectat de greva de avertisment declanşată de angajaţii de la metrou, a anunţat, miercuri, Societatea de Transport Bucureşti (STB). 

"Ca urmare a grevei de avertisment a angajaţilor Metrorex SA, programată pentru ziua de 15.11.2018, între orele 4:00 şi 6:00, în vederea asigurării serviciului public de transport la nivelul Capitalei, STB SA va scoate în traseu liniile urbane de
tramvai, troleibuz şi autobuz începând cu ora 4:00", precizează STB..

Pe de altă parte, Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti STB SA, sindicat reprezentativ, cu peste 8.500 membri, a anunţat miercuri într-o postare pe Facebook că este solidar cu Sindicatul Liber din Metrou - Unitatea (USLM), care a decis ca joi, 15 noiembrie 2018 să declanşeze o grevă de avertisment, urmare a faptului că nu s-au putut finaliza negocierile cu conducerea Metrorex legate de Contractul Colectiv de Muncă.

"Suntem solidari cu colegii de la metrou alături de care activăm în cadrul Federaţiei Sindicatelor din Transporturi, TRANSLOC şi Servicii Publice ATU-România şi înţelegem foarte bine în ce condiţii grele, stres şi responsabilităţi îşi desfăşoară activitatea. Urmărim în continuare cu deosebită atenţie evoluţia negocierilor în care aceştia sunt implicaţi, cu speranţa că decidenţii vor găsi soluţii pentru a evita o grevă generală cu efecte imprevizibile, nefaste, pentru toţi cetăţenii Capitalei, pentru că transportul public de suprafaţă nu va putea face faţă. Le dorim sindicaliştilor de la Metrou succes în toate demersurile lor şi sperăm ca totuşi, în cele din urmă, dialogul social să fie cel care va avea de spus ultimul cuvânt şi în cadrul acestui conflict colectiv de muncă", scrie sindicatul menţionat.

Trenurile de metrou nu vor circula joi dimineaţa, în intervalul orar 4:00 - 6:00, în urma declanşării unei greve de avertisment de către Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM), informează Metrorex.

"Administraţia Metrorex a fost notificată de Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) cu privire la decizia declanşării grevei de avertisment joi, 15.11.2018, între orele 04:00-06:00. În această perioadă trenurile de metrou nu vor circula. Conducerea Metrorex îşi manifestă disponibilitatea pentru continuarea negocierilor, conform legii dialogului social şi face apel la angajaţii săi să ia în considerare că asigurarea transportului călătorilor (la timp şi în siguranţă) este prioritară", precizează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Petrol / FOTO: Freepik
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

BNR / Foto: DCBusiness
Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Grafică: Oana Pavelescu

Rata anuală a inflaţiei: 9,69% în luna decembrie 2025

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...

Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...


pixel