Ministerul Finanţelor vrea să împrumute până la 4 miliarde de dolari, prin emisiuni de titluri de stat

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute până la 4 miliarde de dolari americani de pe pieţele externe.

Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute, prin emisiuni de titluri de stat în valută, până la 4 miliarde dolari americani de pe pieţele externe, conform unui proiect de Ordin publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, Ministerul Finanţelor a aprobat operaţiunea de răscumpărare anticipată a seriilor de obligaţiuni denominate în dolari americani scadente în data de 22 august 2023, cupon 4,375%, şi în data de 22 ianuarie 2024, cupon 4,875%, şi de preschimbare a acestora sau a unei părţi din acestea cu obligaţiuni noi sau o parte din acestea, "prin contractarea unui împrumut pe pieţele externe de capital în cadrul programului cadru de emisiuni de titluri de stat 'Medium Term Notes', prin lansarea unei serii de obligaţiuni denominate în dolari americani având maturitatea de 5 ani sau mai mult, care vor putea fi preschimbate în tot sau în parte cu toate sau o parte din obligaţiunile răscumpărate".

De asemenea, conform Ordinului, se aprobă contractarea de către Ministerul Finanţelor a unui împrumut pe pieţele externe de capital în cadrul programului "Medium Term Notes", prin lansarea a două serii noi de obligaţiuni denominate în dolari americani, cu maturitatea de 10 ani şi 30 de ani.

"Toate împrumuturile menţionate mai sus sunt denumite în continuare emisiune şi vor fi în sumă totală de până la 4 miliarde dolari americani", se menţionează în Ordin.

Suma finală aferentă atât operaţiunii de răscumpărare anticipată şi preschimbare, cât şi cea aferentă emisiunii noi, maturitatea, cuponul, numărul de serii, precum şi ceilalţi termeni şi condiţii financiare urmează să fie stabilite la momentul lansării tranzacţiei, în funcţie de condiţiile de piaţă.

Emisiunea este administrată de BNP Paribas, HSBC Continental Europe, ING Bank, Raiffeisen Bank International şi UniCredit Bank.

Suma aferentă emisiunii se va vira în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanţelor la Banca Naţională a României şi se va utiliza pentru finanţarea deficitului bugetar, refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare privind datoria publică. 

 

Citeşte şi: Curs valutar BNR. Cât vom plăti azi la casele de schimb pentru un euro

 

Moneda naţională s-a apreciat joi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9243 lei, în scădere cu 0,21 bani (-0,04%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9264 lei.

În schimb, leul a stagnat comparativ cu dolarul american la valoarea de 4,6388 de lei pentru un dolar.

Moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,0041 lei, în scădere cu 0,11 bani (-0,02%), faţă de 5,0052 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a ieftinit joi până la valoarea de 275,7687 lei, de la 277,2928 lei, în şedinţa precedentă. 

MONEDA SIMBOL RON

1 Euro EUR 4,9243
1 Dolar american USD 4,6388
1 Dolar australian AUD 3,1682
1 Leva bulgărească BGN 2,5177
1 Dolar canadian CAD 3,4359
1 Franc elveţian CHF 5,0041
1 Coroană cehă CZK 0,2050
1 Coroană daneză DKK 0,6621
1 Liră egipteană EGP 0,1728
1 Liră sterlină GBP 5,5809
100 Forinţi maghiari HUF 1,2450
100 Yeni japonezi JPY 3,5020
1 Leu moldovenesc MDL 0,2423
1 Coroană norvegiană NOK 0,4604
1 Zlot polonez PLN 1,0537
1 Rublă rusească RUB 0,0645
1 Coroană suedeză SEK 0,4408
1 Liră turcească TRY 0,2472
1 Rand sud-african ZAR 0,2732
1 Real brazilian BRL 0,8541
1 Renminbi chinezesc CNY 0,6751
1 Rupie indiană INR 0,0562
100 Woni sud-coreeni KRW 0,3656
1 Peso mexican MXN 0,2400
1 Dolar neo-zeelandez NZD 2,9176
1 Dinar sârbesc RSD 0,0420
1 Hryvna ucraineană UAH 0,1256
1 Dirham Emiratele Arabe AED 1,2629
1 Baht thailandez THB 0,1369
1 Gram de aur XAU 275,7687
1 DST XDR 6,1871

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Contor de gaze / Foto: Freepik
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...


pixel