Ministerul Mediului analizează chestiunea poluării din Capitală, Brașov și Iași

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Ceaţă şi vizibilitate redusă va fi până la ora 9:00 şi în judeţul Teleorman, respectiv în localităţile: Turnu Magurele, Islaz, Segarcea-Vale, Lunca, Liţa, Seaca, Lisa, Traian, Viişoara şi Ciuperceni.
Ceaţă şi vizibilitate redusă va fi până la ora 9:00 şi în judeţul Teleorman, respectiv în localităţile: Turnu Magurele, Islaz, Segarcea-Vale, Lunca, Liţa, Seaca, Lisa, Traian, Viişoara şi Ciuperceni.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a convocat luni, 20 ianuarie, reprezentanţii celor trei municipii care au probleme privind calitatea aerului şi se află sub monitorizarea Comisiei Europene sau chiar în aşteptarea unui verdict de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Concluziile discuţiilor cu reprezentanţii municipiilor Braşov, Iaşi şi Bucureşti vor fi făcute publice în jurul orei 15:00, de către ministrul Mediului.

La începutul acestei săptămâni, Costel Alexe susţinea că România se află în situaţia în care aşteaptă verdictul în privinţa poluării din Bucureşti, ceea ce poate aduce o amendă cuprinsă între 100.000 şi 400.000 de euro.

Citește și: Interdicție temporară pentru mașinile diesel. Primăria n-a mai suportat poluarea

"Din păcate, în ultimii ani, poluarea aerului în Bucureşti a fost din ce în ce mai mare şi mai alarmantă de la an la an. Deşi aveam la Bucureşti un plan de măsuri, el nu este implementat aşa cum ar trebui. Dacă ar fi implementat aşa cum ar trebui, nu mai aveam atât de multe zile cu valori ridicate sau depăşiri în fiecare an. Primăria Capitalei, având în vedere că este astăzi în procedură de contencios cu Comisia Europeană şi din păcate nu a reuşit ani la rând să convingă Comisia că situaţia se îmbunătăţeşte, suntem astăzi în situaţia în care doar aşteptăm verdictul. Nici măcar nu am mai dat voie României să se apere în faţa Comisiei Europene, aşteptăm din moment în moment verdictul, care va însemna pentru România o amendă de între 100.000 şi 400.000 de euro până vom reuşi să ajungem să avem zile fără depăşiri", preciza ministrul Mediului.

El a subliniat că în prezent România se află, în relaţia cu Comisia Europeană, în procedura de infringement pe cele trei oraşe, Bucureşti, Braşov şi Iaşi.

"Le-am anunţat instituţional (administraţiile celor trei oraşe - n. r.) că le-am invitat pe data de 20 ianuarie la minister să discutăm despre ceea ce ar trebui să facă, pentru că Ministerul Mediului este cel care poartă corespondenţa cu CE. Braşov, Iaşi şi Bucureşti, din păcate Bucureşti fiind în această procedură de contencios", a mai spus Alexe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com

pixel