Ministrul Fechet închide robinetul primelor şi bonificaţiilor de la Romsilva. Fechet: Dezastrul se datorează conducerii!

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Mircea Fechet
Mircea Fechet
Dezastrul de la Romsilva este cauzat de managementul defectuos şi ne propunem să reducem drastic numărul celor 99 de directori, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Mircea Fechet.

"Anul 2024 a fost un an prost pentru Regie şi a fost al treilea an prost. Mă refer, în primul rând, la cifrele economice, mă refer la rata profitului, la cheltuielile Regiei şi la modul în care această instituţie este administrată. Am spus că primul lucru pe care doresc să-l rezolvăm şi foarte rapid este legat de oprirea tuturor cheltuielilor nejustificate, fie că ne referim la tot felul de prime, fie că ne referim la bonificaţii, la premii, la pensionare sau cu alte ocazii. Am dispus de astăzi să discute cu reprezentanţii sindicatelor, cu reprezentanţii angajaţilor şi să se asigure că astfel de sume nu se vor plăti în anul 2025 şi nu se vor plăti nici în viitor.

Totodată, am cerut o analiză foarte fermă, foarte strictă la nivel de Direcţie silvică, la nivel de Ocol silvic, la nivel de Canton, pentru că există foarte multe anomalii. Sunt direcţii silvice, mai bine de jumătate, care pierd bani în fiecare zi. Cu alte cuvinte, angajaţii, când vin la serviciu dimineaţa încă din primul minut încep să facă pierderi pentru Regie şi pentru statul român. La fel cum sunt direcţii silvice extrem de performante, care practic le ţin în spate pe cele care nu ştiu să-şi facă treaba", a spus Fechet.

Ministrul Mediului a punctat că procesul de reorganizare de la Romsilva va începe cu echipa de management, pe care o consideră vinovată de "dezastrul" Regiei.

"Profit de această ocazie pentru a spune că dezastrul de la Romsilva se datorează în principal managementului. Tocmai din acest motiv, procesul de reorganizare va începe tot cu managementul. În timp ce discutăm, prin ţară, prin diferite Ocoale silvice, se fac tot soiul de liste negre cu pădurari care ar trebui daţi afară, cu alte tipuri de angajaţi, poate muncitori necalificaţi. Ori, eu cred că va trebui să ne asigurăm că luăm toate măsurile necesare la nivelul managementului Regiei.

După care, bineînţeles, dacă situaţia o va impune şi analizând Ocol cu Ocol, şi analizând Direcţie Silvică cu Direcţie Silvică, bineînţeles că putem să luăm măsuri care să ajungă până la ultimul angajat (...) Eu cred că nu trebuie să afectăm în niciun fel modul în care administrăm pădurea. E ultimul lucru pe care doresc să îl pun în pericol, la fel cum trebuie să fim eficienţi", a afirmat demnitarul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Petrotel Lukoil
Windows 11
Ajutor încălzire locuinţă 2021. Aceste persoane NU pot BENEFICIA de sprijinul oferit de stat
Bursa de Valori București
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Alexandru Nazare

Amenzile pot fi plătite acum printr-un cont unic național

Guvernul digitalizează plata amenzilor. Un cont unic...

Facturi. Foto: Freepik.com
pamanturi rare - FOTO: Freepik@VecMes
ANAF
ionut mosteanu - FOTO: Agerpres
Taxa auto se restituie
SPV, e-Factura, e-Transport, e-TVA / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Rob Jetten
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
Ministerul Finanțelor
Aur / FOTO: Unsplash
Frunze de tutun puse la uscat / Foto: Freepik
Contor electric / Foto: Arhivă

România, din nou în topul scumpirilor la energie din Europa

Prețul energiei electrice pe piața spot a crescut joi cu...

Tarom
Portul Constanța
BVB
La birou / FOTO: Freepik
Delphi Economic Forum Bucharest
Taxe / FOTO: Freepik
Mașină veche, o rablă / FOTO: Facebook AFM
1 Cent. Foto: Freepik.com

pixel