Ministrul Transporturilor: 22 de drumuri naţionale sunt închise

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode
Ministrul demis al Transporturilor, Lucian Bode, a declarat joi că 22 de drumuri naţionale sunt închise, majoritatea din sud-estul ţării, pe patru drumuri naţionale există circulaţie îngreunată, iar 35 de trenuri sunt staţionate. 

Circulaţia metroului bucureştean se desfăşoară normal.

"La ora 8,00 s-a ridicat Codul roşu. Noi am avut ieri seara un comandament, toată noaptea am stat în contact cu toate echipele noastre din ţară. (...) Am o situaţie de comandament care se prezintă în felul următor: avem 22 de drumuri naţionale închise, în continuare mai sunt patru drumuri cu circulaţia îngreunată. De asemenea, avem 35 de trenuri care sunt în acest moment staţionate, pentru că nu pot să se deplaseze pe anumite linii, fiindcă au căzut foarte mulţi copaci. Se intervine şi după ce se curăţă linia se vor deplasa. Avem o singură linie închisă în zona Vatra Dornei, zona Ilva Mică. Acolo am intervenit sunt copaci căzuţi, linia este închisă", a precizat Bode la Parlament.

STB anunță pe Twitter: Şase tramvaie sunt blocate în Capitală

El a anunţat că a luat decizia azi noapte ca, acolo unde situaţia a impus sau era pericol să rămână trenuri blocate pe linii, acestea să rămână în gări.

"Au fost transbordaţi, acolo unde s-a impus acest lucru, pe mijloacele de transport", a adăugat Bode.

Ministrul a adăugat că la metrou se circulă în acest moment "foarte bine".

"Am suplimentat trenurile la metrou, anticipând în această dimineaţă că foarte mulţi bucureşteni au dorit să circule cu metroul, ţinând cont de faptul că la suprafaţă, din păcate, intervenţiile în ceea ce priveşte deszăpezirea nu au fost aşa cum au trebuit să fie. Sunt 65 de trenuri care circulă, am discutat cu doamna director general, cu cei de la dispecerat, nu sunt probleme, nu sunt întârzieri, toate trenurile disponibile circulă în acest moment la metrou", a detaliat Lucian Bode.

În prezent, a adăugat el, nu sunt curse anulate pe Aeroportul Henri Coandă.

"Nu avem curse anulate pe Aeroportul Otopeni. Avem curse întârziate. (...) Peste 60 de angajaţi au fost la datorie pe Aeroportul Otopeni pentru a curăţa pistele, pentru a curăţa calea de rulare. Avem întârziere foarte mare pe zborul de Iaşi, zborul Tarom, pentru că piloţii nu au reuşit să ajungă la aeroport, la aeronavă, rămânând înzăpeziţi în localităţile din jurul Bucureştiului. Aşadar, noi estimăm că până în jurul orei 12,00, odată cu ridicarea Codului portocaliu, majoritatea drumurilor naţionale să fie redeschise, peste cele 22 care sunt astăzi la aceasta oră închise, iar pe cele patru cu circulaţia îngreunată să se circule în regim normal. Drumurile naţionale închise sunt în partea de sud-est a României şi foarte puţin aici în zona centrală" a menţionat Bode.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com

pixel