Misiune îndeplinită! Echipajul SpaceX a revenit pe Pământ

Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
O navă spaţială americană a companiei SpaceX care a transportat patru astronauţi, trei americani şi unul japonez, a revenit duminică pe Pământ după o misiune de şase luni pe orbită, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), relatează Agerpres.

Echipajul primei misiuni operative desfăşurate de SpaceX pentru agenţia spaţială americană NASA este compus din americanii Michael Hopkins, Victor Glover şi Shannon Walker şi japonezul Soichi Noguchi.

Capsula Crew Dragon a amerizat duminică, la ora locală 2:56, în largul coastelor statului Florida, fiind pentru prima dată când o navă americană cu echipaj uman a revenit din spaţiu pe Pământ în timpul nopţii de la momentul în care misiunea Apollo 8 s-a întors de pe Lună, în 1968.

Misiunea Crew-1 a fost lansată la 15 noiembrie, marcând primul zbor operativ la bordul unei capsule de generaţie nouă Crew Dragon, concepută de SpaceX.

Citește și: ”Cerul negru”, întunecă Siberia. Care sunt cauzele fenomenului

Cei patru astronauţi trebuiau să revină iniţial la sfârşitul lunii aprilie, însă călătoria lor înapoi către Pământ a fost amânată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.



SpaceX, cunoscută oficial sub numele de Space Exploration Technologies Corp. şi fondată de CEO-ul Tesla Inc. Elon Musk, a dezvoltat Crew Dragon ca succesor al costisitorului sistem de transport "Space Shuttle" al NASA, în funcţiune timp de 30 de ani, până la suspendarea acestui program, în 2011.

Noguchi, un astronaut veteran în vârstă de 56 de ani, a devenit prima persoană din lume care a zburat în spaţiu la bordul navetelor Space Shuttle, Soyuz şi Crew Dragon.

SpaceX a lansat recent cea de-a doua misiune a sa din cadrul contractului cu NASA, denumită Crew-2, care a transportat pe staţia orbitală un echipaj alcătuit din patru astronauţi, comandantul misiunii Shane Kimbrouh, pilotul Megan McArthur, astronautul japonez Akihiko Hoshide şi un astronaut al Agenţiei Spaţiale Europene, francezul Thomas Pesquet. Aceşti astronauţi au andocat la ISS la 24 aprilie şi urmează să petreacă aproximativ şase luni la bordul staţiei orbitale, unde vor realiza experimente ştiinţifice şi activităţi de mentenanţă, înainte de a reveni pe Terra. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Bani. Freepik.com
Benzinarie. Foto: Freepik.com
Bursă / Foto: Freepik
Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Starlink / Foto: Arhiva Starlink / Flickr

Un satelit Starlink va cădea pe Pământ

Unul dintre sateliții de internet Starlink ai SpaceX a...

Care europeni vor plăti cel mai mult pentru masa de Crăciun

Spania rămâne pe primul loc, în timp ce familiile se...

LIDL

Programul magazinelor LIDL de sărbători

Programul magazinelor LIDL de Crăciun şi Revelion.

Mai multe persoane se uită cu neîncredere la un document / Foto: Freepik
Prof. Mircea Coșea
Protest al fermierilor belgieni la Bruxelles / Captură video
Bani / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Wizz Air
ANRE
Fermieri / Foto: Freepik

AAC: Uniunea Europeană se află „la o răscruce de drumuri”

Noile reglementări pregătite de Comisia Europeană riscă...

Hacker. Freepik.com
Bursa de Valori București

Zi bună la BVB: energia trage piața în sus

Bursa de Valori București (BVB) a închis ședința de joi...

Warner Bros Discovery vinde CNN
Centrala Nucleară de la Cernavodă
Banca Centrală Europeană / Foto: BCE / Flickr

Banca Centrală Europeană păstrează dobânzile nemodificate

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să mențină...

Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Reactoarelor Modulare Mici (SMR) / Foto: NuScale
Florin Jianu

pixel