Misterioasa substanță colorată pe de partea ascunsă a Lunii

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Până la clarificarea lucrurilor, roverul chinez ia o pauză
Până la clarificarea lucrurilor, roverul chinez ia o pauză
Roverul chinez, care explorează, în momentul de față, partea ascunsă a Lunii, a descoperit întâmplător o materie misterioasă aflată în interiorul unui crater recent apărut, relatează Science Alert, cîtând un comunicat al agenției spațiale chineze. 

Fără a oferi mai multe detalii, oamenii de știință chinezi au descris materia găsită de Yutu-2 (iepurele de jad în chineză) drept ”un fel de gel cu un luciu misterios). Cert este că, după această descoperire, ei au decis să amâne temporar următoarele manevre ale roverului, pentru a anliza ce reprezintă acea substanță.

Specialiștii intervievați de Space.com au apreciat că ar putea fi vorba despre sticlă formată de căldura degajată la impactul cu solul lunar obiectul care a creat craterul. Orice ar fi, culoarea și textura materialului pare diferit de praful lunar din jur. În comunicatul său, agenția spațială chineză a postat fotografii cu roverul, urmele lăsate de acesta pe solul lunar și cu craterul, dar imaginile nu pot fi mărite.

Citește și China a cucerit prima jumătate nevăzută a Lunii

Publicația Business Insider amintește că nu este pentru prima dată când astfel de materii stranii și colorate se întâlnesc pe suprafața satelitului natural al Pământului. Astronautul Harrison Schmitt, membru al misiunii Apollo 17, geolog de formație, a descoperit în 1972 un sol portocaliu nu departe de locul de aterizare, valea Tauruss-Littrow. De fapt, era consecința unei erupții vulcanice explozive produsă cu 3.64 miliarde de ani în urmă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com

pixel