Guvernul schimbă regulile fiscale. Noi obligații de raportare, adoptate prin ordonanţă
Guvernul discută vineri o...
Moody's, care a retrogradat deja perspectiva de rating pentru ţări precum Marea Britanie, Africa de Sud, India, Mexic, Turcia şi Hong Kong, adaugă faptul că disputele comerciale, începând cu cele dintre SUA şi China, vor penaliza economiile deschise şi pe cele care exportă materii prime.
De asemenea, un climat general din ce în ce mai antagonist riscă să fragilizeze instituţiile naţionale şi internaţionale, ceea ce, împreună cu ritmul mai redus de creştere, riscă să majoreze probabilitatea unor crize şi reduce capacităţile de rezolvare a crizelor, adaugă Moody's.
"Într-un mediu impredictibil, creşterea şi riscurile de creditare sunt orientate în jos. Există puţine semne pozitive iar riscurile să vedem mai multe puncte negative cresc. Politicile imprevizibile creează un mediu economic şi financiar impredictibil", susţine Moody's într-un raport care vizează cele 142 de state cărora le acordă ratinguri şi datoriile lor suverane în valoare de 63.200 miliarde dolari.
Citește și Miliardarii lumii au probleme. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în ultimul deceniu
Deşi conflictul SUA-China rămâne principalul exemplu de tensiuni comerciale, tensiunile care afectează creşterea economică s-au înmulţit şi în Golful Persic, între Japonia şi Coreea de Sud, între India şi Pakistan, între SUA şi Uniunea Europeană sau între UE şi Marea Britanie, se arată în raportul Moody's. Agenţia de evaluare avertizează că primul efect al acestor tensiuni, de exemplu impactul majorării tarifelor asupra volumului schimburilor comerciale, nu este întotdeauna unul sever dar efectul secundar asupra investiţiilor şi fluxurilor de capital este posibil să afecteze atât perspectivele pe termen scurt cât şi cele pe termen mediu în toate regiunile.
În prezent, Moody's se aşteaptă ca avansul economiei mondiale să se situeze în jurul a 2,6% anul viitor, la fel ca şi în acest an, după o creştere de 3% în 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul discută vineri o...
Proiectele de acte normative...
Februarie 2026 începe cu...
Ministerul Finanţelor a...
Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...
Pensiile private obligatorii...
Piaţa spaţiilor de birouri din...
Tribunalul Galați a admis...
Consilierii generali ai Consiliul General al...
Autoritatea Vamală Română a...
Proiectul Economic@BNR, dedicat...
Românii au început anul 2026...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...
Consilierii municipali se...
Autoritățile fiscale, federația...
Deputatul USR Claudiu Năsui...
Președintele Chinei, Xi...
Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...
Google încearcă să calmeze...
Autoritățile germane au...
Autoritatea de Supraveghere...