Naveta elevilor. Pentru decontarea cheltuielilor trebuie altă legislație

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Peste 85% dintre elevii de gimnaziu şi liceu pun bani deoparte
Peste 85% dintre elevii de gimnaziu şi liceu pun bani deoparte
Elevii care învață în altă localitate decât cea de domiciliu beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport, dar numai pe bază de abonament. Curtea Constituțională a decis că o astfel de condiționare este neconstituționale și, prin urmare, va fi nevoie de modificarea legislației.

Legea educației prevede că „elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi”. Decontarea se face în două moduri:

- pe bază de abonament, în limita a 50 km,

- dacă locuiesc la internat sau în gazdă, elevilor li se decontează suma echivalentă a opt călătorii dus-întors pe semestru.

Problema de neconstituționalitate identificată de CCR are legătură cu condiționarea decontării, în primul caz, doar pe bază de abonament. Prin urmare, parlamentarii vor fi nevoiți să modifice Legea educației, în sensul acordării decontării de transport (pentru elevii care sunt nevoiți să facă naveta), în limita a 50 de km, fără să mai fie necesară deținerea unui abonament, de către elev.

Citește și Ajutorul social pentru care trebuie să plătești. Deși e gratuit

Cu alte cuvinte, va fi posibilă și decontarea biletelor, de exemplu, nu doar a abonamentelor. Acest lucru este necesar pentru că există transportatori care nu dau abonamente, ci doar pachete de bilete, este menționat în același articol citat anterior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik
Lapte praf
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com

pixel