Noi probleme cu lucrătorii români din Germania

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Muncitorii români din germania au din nou probleme
Muncitorii români din germania au din nou probleme
Peste 260 de români care lucrează la o fabrică de conserve din regiunea Dingolfing-Landau, Germania, au fost testați pozitiv pentru COVID-19. Alți 206 muncitori români au fost plasați în carantină, aceștia fiind considerați contacți direcți ai persoanelor infectate.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, vineri seara, că reprezentanții Consulatului German al României la München au venit în sprijinul cetățenilor români care își desfășoară activitatea la o fermă din regiunea Dingolfing-Landau, după ce au fost notificați de către autoritățile locale cu privire la situația unor muncitori români testați pozitiv, angajați în cadrul unei companii de conserve din aceeași regiune.

Potrivit informațiilor preliminare obținute de reprezentanții oficiului consular, MAE precizează că 263 dintre lucrătorii români de la compania de conserve respectivă au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19. Dintre persoanele infectate, 149 au încheiat deja perioada obligatorie de carantină prevăzută de legislația germană, iar restul de 114 cetățeni români continuă perioada de carantină, în două locații diferite.

Germania: Autoritățile vor intensifica controalele unde lucrează muncitorii români

Totodată, potrivit datelor comunicate de Consulatul General al României la Munchen, alți 206 lucrători români au fost plasați în carantină, aceștia fiind considerați contacți direcți ai persoanelor infectate.

MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul oficiului consular nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară de la cetățenii români care își desfășoară activitatea la această companie.

MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la München: 0049 089 553307 și 0049 089 98106143, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al consulatului: 0049 1602087789.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Nuclearelectrica
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba

pixel