Noi vouchere pentru elevi. Care este suma și pentru ce pot și cheltuiți banii

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Bani
Bani
Anul viitor va demara un nou program care este prevăzut în noua lege a educației și care va oferi unele facilități financiare elevilor.

Este vorba despre acordarea unor vouchere în valoare de 250 de lei, bani care vor putea fi cheltuiți de elevi la concerte, muzee ori excursii.

Prin Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, care a fost promulgată recent de președintele statului se înfiinţează programul naţional “Vouchere culturale pentru elevi”. Acest program are scopul de a încuraja elevii să participe la evenimente culturale, să promoveze cultura naţională şi universală în rândul copiilor.

Mai exact, prin acest program, elevii vor primi, pe carduri reutilizabile, 250 de lei. Acești bani vor putea fi folosiți de elevi “pentru servicii şi evenimente culturale precum concerte, intrări în muzee, cărţi sau excursii organizate cu tematici culturale sau istorice”, după cum apare în lege.

Regulile exacte ale desfășurării programului vor trebui stabilite, în următoarea perioadă, prin hotărâre de Guvern.

Chiar dacă nu conține detalii privind desfășurarea programului, Legea nr. 198/2023 stabilește etapele implementării acestuia. Astfel, prevederile ce vizează programul naţional “Vouchere culturale pentru elevi” se implementează progresiv, începând cu anul şcolar 2024-2025, după cum urmează:

  • în anul şcolar 2024-2025, beneficiari sunt elevii din clasa a XII-a;

  • în anul şcolar 2025-2026, beneficiari sunt elevii din clasele a IX-a şi a XII-a;

  • în anul şcolar 2026-2027, beneficiari sunt elevii din clasele a V-a, a IX-a şi a XII-a.

Apoi, până la finalul anului şcolar 2026-2027, în baza unei analize cu privire la impactul programului naţional, Ministerul Educaţiei va decide asupra continuării şi dezvoltării programului începând cu anul şcolar 2028-2029.

În Parlament se află, din 2021, un proiect de lege ce are, de principiu, același scop, și anume să acorde elevilor bonuri culturale, în valoare de 250 de lei. Din moment ce măsura este aproape identică cu cea din noua lege, cel mai probabil, la proiectul de lege apărut acum circa doi ani se va renunța, notează Avocatnet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr

pixel