Notre-Dame în flăcări! Pericole ce încă amenință Catedrala

Autor: Andreea Craciun
Data actualizării:
Data publicării:
Notre Dame ar putea arăta altfel după refacere
Notre Dame ar putea arăta altfel după refacere
Structura Catedralei Notre-Dame din Paris rămâne vulnerabilă, în pofida lucrărilor de consolidare în curs de derulare. ”Există trei puncte de fragilitate majoră”, a avertizat ministrul Culturii din Franţa, Franck Riester. 

Primul este pilonul din transeptul nordic (naosul transversal), unde s-au efectuat consolidări pe partea superioară, care riscă să se prăbuşească, a detaliat oficialul pentru site-ul de ştiri BFMTV-RMC. Al doilea punct sensibil: pilonul (partea înaltă) occidental, aflat între cele două turnuri. "Este foarte fragilizat şi stă aplecat, în special pentru că statuia îngerului, aflată în partea de sus, a fost atât de arsă încât s-a topit pe toată partea superioară a stâlpului de susţinere", a explicat Franck Riester.

Al treilea punct problematic: îngerul de pe turnul dinspre miazăzi, "care s-a încălzit atât de mult, încât pietrele din zidul de susţinere au devenit complet friabile, şi există riscul ca himerele decorative să cadă". "Dacă se prăbuşesc, ar putea periclita marile orgi care, pentru moment, au fost salvate", a subliniat ministrul. "A început o operațiune de extragere a himerelor".

Citește și Miracol la Notre Dame! A scăpat, dar pericolul nu a trecut

În plus, în interiorul edificiul sunt "trei locuri ce ridică mari probleme", unde bolta s-a prăbuşit: "naosul, din cauza prăbuşirii fleşei, la crucea transeptului şi în transeptul nordic". "În cele trei locuri, bolta s-a prăbuşit şi există un risc real să cadă şi în alte zone, motiv pentru care astăzi vor fi instalate mai multe schele, pentru a pune platouri de susţinere, pentru a scoate molozul de pe boltă şi pentru a acoperi foarte repede găurile din tavan. Dacă va începe să plouă, se va produce o acumulare de apă care ar apăsa şi mai multe asupra boltei", a prevenit ministrul Culturii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Consiliul Economic și Social
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Semnatura electronică
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik

pixel