Nou program de sprijin: energie verde pentru firmele din agricultură și industrie

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Sebastian Burduja
Sebastian Burduja
Ministerul Energiei lansează al doilea apel de proiecte pentru energie regenerabilă destinată autoconsumului: 300 de milioane de euro pentru industria românească

Companiile din România pot accesa fonduri consistente pentru a-și produce propria energie curată.

Ministerul Energiei a lansat spre consultare publică Ghidul solicitantului pentru un nou apel de proiecte destinat investițiilor în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, cu un buget total estimat la 300 de milioane de euro. Finanțarea este asigurată prin Fondul pentru Modernizare – Program-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, iar apelul vizează exclusiv sectorul privat.

Anunțul a fost însoțit de o declarație fermă a ministrului Energiei, Sebastian Burduja, care a subliniat importanța susținerii companiilor în drumul lor spre independență energetică:

„Prin lansarea acestui nou apel oferim mai mult sprijin concret companiilor care vor să investească în independența energetică a României. Simplificăm accesul la finanțare și înlăturăm bariere administrative inutile.”

Sprijin extins și reguli mai flexibile

Noua variantă a ghidului aduce modificări semnificative față de apelul precedent, cu scopul de a flexibiliza eligibilitatea și de a alinia procedurile la noile reglementări aduse de O.U.G. nr. 5/2025. Printre cele mai importante modificări se numără:

  • Acceptarea oricărui tip de ipotecă la evaluare, cu condiția eliberării de sarcini în 60 de zile de la semnarea contractului;

  • Eliminarea obligației de a prezenta dovada scoaterii din circuitul agricol și autorizația de construire în primul an – acestea vor fi solicitate doar la prefinanțare sau rambursare;

  • Actul de reglementare de mediu este necesar abia înainte de prima cerere de plată;

  • Extinderea eligibilității pentru companii cu activități secundare în agricultură (CAEN 01), industria alimentară (CAEN 10) și a băuturilor (CAEN 11), excluse anterior din alte scheme de sprijin.

Ajutoare de până la 20 de milioane de euro pe proiect

Valoarea maximă a ajutorului de stat acordat per proiect este de 20 de milioane de euro, iar minimum 70% din energia produsă trebuie utilizată pentru autoconsum. Sprijinul per MW instalat este diferențiat în funcție de tehnologie:

Pentru energie solară:

  • până la 5 MW: maximum 450.000 euro/MW

  • peste 5 MW: maximum 360.000 euro/MW

  • Pentru energie eoliană: maximum 700.000 euro/MW

  • Pentru energie hidro: maximum 1.805.000 euro/MW

O șansă reală pentru mediul privat

Ministerul Energiei își propune să stimuleze investițiile în energie verde și să încurajeze tranziția sectoarelor economice cheie către soluții sustenabile, cu impact asupra competitivității generale a economiei. Accentul este pus pe autoproducerea și autoconsumul de energie curată, care poate reduce dependența de rețelele tradiționale și costurile pentru companii.

„România are un potențial uriaș în zona regenerabilelor, iar acest apel este încă un pas hotărât pentru valorificarea acestui potențial”, a mai spus Sebastian Burduja.

Consultare publică deschisă 10 zile
Documentele aferente apelului pot fi consultate timp de 10 zile calendaristice de la publicare pe site-ul Ministerului Energiei, la adresa:

https://energie.gov.ro/anunt-consultare-publica-privind

Persoanele sau entitățile interesate pot trimite propuneri și observații la adresa de e-mail:
[email protected]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Nuclearelectrica / Foto: Arhivă
Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Freepik.com
Fermier / Foto: Freepik

Cum vor fi afectați fermierii români de noile reguli UE

Comisia de Agricultură a Parlamentului European a...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Curtea de Conturi Europeana
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
Oameni traversează strada

România, la un pas de sancțiuni dure de la Bruxelles

România riscă să intre din nou în vizorul Comisiei...

Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska
OMV Petrom
Freepik.com

Leul recuperează teren în faţa euro şi a dolarului

Curs valutar BNR, 12 septembrie 2025.

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Impozite și taxe / Foto: Freepik
ANAF. Freepik.com
BVB
foto: pexels.com
factura. Freepik.com
Dolari. Freepik.com

Dolarul își revine uşor, dar rămâne sub presiune

Fed, în prim-plan: investitorii pariază pe reducerea...

Freepik.com
Gazprom
Calcularea pensiei se face în funcție de mai multe elemente
Camp petrolier / Foto: Freepik
Banca Națională a României
rosii frigider - Foto: Freepik
avocat - Foto: Freepik
Foto: Freepik

pixel