Nou proiect în valoarea de aproape 1,4 milioane lei, totul pentru vehiculele electrice

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Planul de îmbunătăţire a eficienţei energetice
Planul de îmbunătăţire a eficienţei energetice
Primarul municipiului Piatra-Neamţ, Dragoş Chitic, a semnat, luni, la Agenţia pentru Protecţia Mediului, contractul de finanţare pentru construirea a 6 staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice.

Proiectul are valoarea totală de aproape 1,4 milioane lei din care finanţarea nerambursabilă este de aproape 1,1 milioane lei, se arată într-un comunicat de presă remis, Agerpres, de municipalitatea pietreană.

Mazda acceptă precomenzi din România pentru modelul electric

''Acest proiect este cuprins în Planul de îmbunătăţire a eficienţei energetice în municipiului Piatra-Neamţ şi în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Piatra-Neamţ şi reprezintă o măsură firească în contextul naţional şi internaţional actual. Ne dorim, astfel, să stimulăm achiziţia de autovehicule electrice, cu efecte benefice asupra mediului în care trăim cu toţii'', a declarat, în comunicatul de presă, primarul Dragoş Chitic.

Două dintre cele 6 staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice vor fi amplasate în zona Pieţei Centrale, o staţie va fi amplasată în centrul oraşului, două staţii vor fi amplasate în parcarea unui supermarket şi o staţie va fi amplasată în parcarea Sălii Polivalente, la ieşirea din oraş spre municipiul Roman. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Contor de gaze / Foto: Freepik
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE

pixel