Noul acord privind Brexitul: Ce se va întâmpla cu Irlanda de Nord

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Va fi și colo și colo
Va fi și colo și colo
Compromisul privind acordul de Brexit la care au ajuns joi UE şi Regatul Unit - prin modificarea protocolului privind Irlanda şi Irlanda de Nord - prevede că Irlanda de Nord va rămâne aliniată anumitor norme ale pieţei unice europene, dar va face parte din teritoriul vamal al Regatului Unit. 

Nu vor exista controale vamale pe insula Irlanda, acestea urmând să fie efectuate în porturi. Pentru bunurile care trec din Marea Britanie în Irlanda de Nord ca destinaţie finală, nu se vor percepe taxe vamale ale UE. Nu se vor plăti astfel de taxe nici pentru bunurile transportate de călători peste frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, precum şi nici pentru încă o categorie de bunuri destinate mai degrabă consumului imediat decât prelucrării ulterioare, categorie ce urmează să fie definită mai precis de o comisie mixtă britanico-europeană.

Irlanda de Nord va putea să beneficieze de viitoarele acorduri comerciale pe care le va încheia guvernul britanic. Dacă bunurile achiziţionate în baza acestor acorduri nu ajung în Irlanda sau în restul pieţei unice europene, asupra lor vor fi percepute numai taxe vamale britanice.

Dar acordul mai prevede că, la patru ani după intrarea acestuia în vigoare, legislativul Irlandei de Nord va decide prin majoritate simplă dacă această regiune va rămâne aliniată normelor europene înscrise în document. Dacă votul va fi favorabil, acest sistem va fi prelungit pentru încă patru ani. În cazul unui vot negativ, va exista o perioadă tranzitorie de doi ani în care cele două părţi vor trebui să găsească o soluţie pentru a evita apariţia unei frontiere fizice între Irlanda şi Irlanda de Nord. Spre deosebire de soluţia de ''backstop'' din precedentul acord, respins de parlamentul britanic, nu va fi nevoie ca noul protocol convenit acum să fie înlocuit de un acord ulterior între UE şi Regatul Unit, ceea ce reprezintă o concesie substanţială făcută de europeni.

Citește și Brexit. Boris Johnson anunță un ”nou acord excelent”

După cum a explicat la o conferinţă de presă negociatorul şef european pentru Brexit, Michel Barnier, sarcina aplicării regulilor vamale ale UE în Irlanda de Nord va reveni autorităţilor britanice.

Bruxellesul şi Londra au reuşit de asemenea să rezolve chestiunea TVA-ului, problemă ce rămăsese ultimul obstacol în calea acordului. Noul protocol va intra în vigoare imediat după încheierea perioadei de tranziţie post-Brexit, convenită să se termine în decembrie 2020, dar care poate fi prelungită de comun acord între Londra şi Bruxelles pentru 1-2 ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de la București / FOTO: Facebook
Prof. Mircea Coșea
Biroul unui judecător / Foto: Freepik
Hidroelectrica
Mircea Fechet / FOTO: Gov.ro
Miliardarul și invetitorul american Ray Dalio / FOTO: Wikipedia
Boeing
Eolian offshore / FOTO: Freepik

Energia eoliană offshore: Ce a rămas din gloria de altădată?

Carnajul bursier continuă pentru actorii din acest...

Platformă petrolieră / FOTO: Freepik
Sebastian Burduja / Foto: gov.ro
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Criză economică / Foto: Freepik

Norvegia pierde o avere: Zeci de miliarde au fost spulberate

Fondul suveran al Norvegiei, afectat de declinul pieței...

Donald Trump vorbește la telefon
Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM
Unifarm / Foto: Agerpres
Camioane/ Foto: Freepik

RO e-Transport, frânat de Guvern care amână sancțiunile

Guvernul amână sancțiunile pentru e-Transport până la...

Lucrător la spații verzi / Foto: Freepik
Mașini / Foto: Freepik
La bancă
Familie / Foto: Freepik
Cristian Popa, BNR
Steagul Bulgariei
Donald Trump și Elon Musk
Donald Trump / Foto: Flickr
Bani / Foto: DCBusiness
Comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă şi administraţie publică, Piotr Serafin
Bună dimineața! / FOTO: Freepik
Grafic bursă / FOTO: Freepik

Rulaj de aproape 13,67 milioane de euro la BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat sesiunea de...


pixel