Nouriel Roubini: Șocul stagflaționist negativ al ofertei, o dilemă pentru băncile centrale

Celebrul economist spune că economia mondială a suferit două mari șocuri negative pe partea ofertei, mai întâi din cauza pandemiei COVID-19 și acum din cauza invaziei președintelui rus Vladimir Putin în Ucraina. Războiul a perturbat și mai mult activitatea economică și a dus la o inflație mai mare, deoarece efectele sale pe termen scurt asupra ofertei și a prețurilor materiilor prime s-au combinat cu consecințele stimulentelor monetare și fiscale excesive în toate economiile avansate, în special în Statele Unite, dar și în alte economii avansate.

Făcând abstracție de ramificațiile geopolitice profunde pe termen lung ale războiului, impactul economic imediat a venit sub forma unor prețuri mai mari la energie, alimente și metale industriale. Acest lucru, împreună cu perturbări suplimentare ale lanțurilor de aprovizionare globale, a exacerbat condițiile de stagflație care au apărut în timpul pandemiei.

Mesajul FMI și Nouriel Roubini: Abandonați bitcoin

Un șoc stagflaționist negativ al ofertei reprezintă o dilemă pentru bancherii centrali. Deoarece le pasă de ancorarea așteptărilor inflaționiste, aceștia trebuie să normalizeze rapid politica monetară, chiar dacă acest lucru va duce la o nouă încetinire și, eventual, la o recesiune. Dar, pentru că le pasă și de creștere, trebuie să procedeze lent la normalizarea politicii, chiar dacă astfel riscă să ancoreze așteptările inflaționiste și să declanșeze o spirală salariu-preț.

De asemenea, factorii de decizie în domeniul politicii fiscale se confruntă cu o alegere dificilă. În prezența unui șoc negativ persistent al ofertei, creșterea transferurilor sau reducerea impozitelor nu este optimă, deoarece împiedică scăderea cererii private ca răspuns la reducerea ofertei.

Din fericire, guvernele europene care urmăresc în prezent creșterea cheltuielilor pentru apărare și decarbonizare pot socoti aceste forme de stimulare drept investiții - mai degrabă decât cheltuieli curente - care ar reduce în timp blocajele de ofertă. Cu toate acestea, orice cheltuieli suplimentare vor crește datoria și se vor adăuga răspunsului excesiv la pandemie, care a însoțit o expansiune fiscală masivă cu acomodare monetară și monetizarea de facto a datoriilor contractate.

Cu siguranță, pe măsură ce pandemia s-a diminuat (cel puțin în economiile avansate), guvernele s-au angajat într-o consolidare fiscală treptată, iar băncile centrale au început programe de normalizare a politicilor pentru a ține în frâu inflația prețurilor și a preveni o dezancorare a așteptărilor inflaționiste. Însă războiul din Ucraina a introdus o nouă complicație, deoarece presiunile stagflaționiste sunt acum mai mari.

Citește și: Prețul plătit de UE pentru războiul din Ucraina. Analiza bancherilor

Coordonarea fiscal-monetară a fost semnul distinctiv al răspunsului la pandemie. Dar acum, în timp ce băncile centrale și-au menținut poziția recent adoptată, autoritățile fiscale au adoptat politici de relaxare (cum ar fi creditele fiscale și reducerea impozitelor pe combustibil) pentru a atenua lovitura dată de creșterea prețurilor la energie. Astfel, coordonarea pare să fi făcut loc unei diviziuni a muncii, băncile centrale ocupându-se de inflație, iar legislativele de problemele legate de creștere și ofertă.

În principiu, majoritatea guvernelor au trei obiective economice: susținerea activității economice, asigurarea stabilității prețurilor și menținerea sub control a ratelor dobânzilor pe termen lung sau a marjelor suverane prin monetizarea persistentă a datoriei publice. Un obiectiv suplimentar este cel geopolitic: Invazia lui Putin trebuie să fie întâmpinată cu un răspuns care să pedepsească Rusia și să îi descurajeze pe alții să ia în considerare acte de agresiune similare.

Instrumentele de urmărire a acestor obiective sunt politica monetară, politica fiscală și cadrele de reglementare. Fiecare dintre acestea este utilizat pentru a aborda inflația, a sprijini activitatea economică și a aplica sancțiunile. În plus, până de curând, politicile de reinvestire și fluxurile de capital de tip "fuga spre siguranță" au menținut ratele dobânzilor pe termen lung la un nivel scăzut, menținând o presiune descendentă asupra randamentelor obligațiunilor pe zece ani ale Trezoreriei și ale obligațiunilor germane.

Negrescu: Ne îndreptăm spre RECESIUNE! Şomaj, inflaţie galopantă, companii care se închid

Datorită acestei confluențe de factori, sistemul a ajuns la un echilibru temporar, fiecare dintre cele trei obiective fiind parțial atins. Însă semnalele recente de pe piață - creșterea semnificativă a ratelor pe termen lung și a diferențelor intraeuro - sugerează că acest mix de politici va deveni inadecvat, producând noi dezechilibre.

Stimulentele fiscale suplimentare și sancțiunile impuse Rusiei ar putea alimenta inflația, înfrângând astfel parțial eforturile factorilor de decizie monetară. Mai mult, eforturile băncilor centrale de a domoli inflația prin intermediul unor rate de politică monetară mai ridicate vor deveni incompatibile cu politicile acomodative ale bilanțului, ceea ce ar putea duce la creșterea ratelor dobânzilor pe termen lung și a diferențelor suverane, care deja au o tendință de creștere accentuată.

Băncile centrale vor trebui să continue să jongleze cu obiectivele incompatibile de a controla inflația și, în același timp, de a menține ratele pe termen lung (sau diferențele de curs din interiorul zonei euro) la un nivel scăzut prin politici de menținere a bilanțului. Și, în tot acest timp, guvernele vor continua să alimenteze presiunile inflaționiste prin stimulente fiscale și sancțiuni persistente.

În timp, politicile monetare mai stricte pot provoca o încetinire a creșterii sau chiar o recesiune. Însă un alt risc este că politica monetară va fi constrânsă de amenințarea unei capcane a datoriilor. În condițiile în care nivelurile datoriei publice și private se află la maxime istorice ca pondere în PIB, bancherii centrali nu pot duce normalizarea politicilor decât până la un anumit punct înainte de a risca un colaps financiar pe piețele de datorii și de acțiuni.

Dr. Doom explică de ce ne așteaptă o nouă criză economică

În acel moment, guvernele, sub presiunea cetățenilor nemulțumiți, ar putea fi tentate să vină în ajutor cu plafoane de prețuri și salarii și controale administrative pentru a domoli inflația. Aceste măsuri s-au dovedit a fi nereușite în trecut (provocând, de exemplu, raționalizarea) - nu în ultimul rând în anii 1970, când a avut loc stagflația - și nu există niciun motiv să credem că de data aceasta va fi diferit. În orice caz, unele guverne ar înrăutăți și mai mult situația, de exemplu, reintroducând mecanismele de indexare automată a salariilor și pensiilor.

Într-un astfel de scenariu, toți factorii de decizie politică și-ar da seama de limitele propriilor instrumente. Băncile centrale ar vedea că abilitatea lor de a controla inflația este limitată de necesitatea de a continua să monetizeze datoriile publice și private. Iar guvernele ar vedea că abilitatea lor de a menține sancțiunile impuse Rusiei este limitată de impactul negativ asupra propriilor economii (atât în ceea ce privește activitatea globală, cât și inflația).

Există două finaluri posibile. Factorii de decizie politică ar putea renunța la unul dintre obiectivele lor, ceea ce ar duce la o inflație mai mare, o creștere mai mică, rate ale dobânzii pe termen lung mai mari sau sancțiuni mai blânde - însoțite, poate, de indici bursieri mai mici. Alternativ, factorii de decizie politică se pot mulțumi cu atingerea doar parțială a fiecărui obiectiv, ceea ce ar duce la un rezultat macro suboptimal de inflație mai mare, creștere mai mică, rate mai mari pe termen lung și sancțiuni mai blânde - cu indici bursieri mai mici și monede fiat depreciate. În orice caz, gospodăriile și consumatorii vor resimți consecințele, ceea ce va avea implicații politice în viitor.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.