Nuclearelectrica, investiții de amploare în acest an

Autor: Mihai Paul
Data publicării:
Nuclearelectrica
Nuclearelectrica
Nuclearelectrica a anunțat BVB printr-un comunicat faptul că și-a planificat investiții de amploare în 2019. Compania va investi peste 256 de milioane de lei.

"La 31 martie 2019, gradul de realizare valorică a programului de investiţii a fost de 6,6%, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018 (3,5%) la o valoare anuală a programului de investiţii de 256,54 milioane lei (2018: 244,86 milioane lei)", potrivit datelor transmise marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Programul de investiţii a fost avizat de Consiliul de Administraţie şi urmează să fie supus aprobării Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor în data de 20 mai.

"Ca şi în anii anteriori, Nuclearelectrica şi-a structurat programul de dezvoltare investiţii pe obiective definite în raport cu nevoile sucursalelor de producţie (CNE Cernavodă şi FCN Piteşti), astfel încât să obţină un nivel cât mai ridicat de utilizare al capacităţii de producţie (EAF Energy Availability Factor) în condiţiile respectării normelor de securitate nucleară şi a menţinerii pe termen lung a nivelului de excelenţă în exploatarea centralei", arată raportul trimestrial.

Citește și:ENERGY FORUM. Nuclearelectrica: Avem nevoie de cadru legislativ pentru reactoarele 3 și 4

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem

pixel