BNR. Numărul celor cu credite în franci elvețieni, în scădere

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Creditele in franci elvetieni scad
Creditele in franci elvetieni scad
Numărul debitorilor persoane fizice cu credite denominate în franci elveţieni s-a redus cu aproape 20% în prima jumătate a acestui an, de la 24.315 la finele lunii iunie 2018, la 19.484 în aceeaşi perioadă din 2019, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR). 

Conform datelor Centralei riscului de credit şi Biroului de credit, remise la solicitarea AGERPRES, în luna iunie 2019 erau înregistrate 8.939 credite ipotecare denominate în franci elveţieni, de la 10.021 în luna iunie 2018, cu un sold în valoare de 1,78 miliarde de lei, de la 1,96 miliarde lei în luna iunie 2018. 

BNR: Riscul provenind din cadrul legislativ incert este unul sever

În luna iunie 2019 erau înregistrate 8.341 credite de consum garantate cu ipoteci denominate în franci elveţieni, de la 10.031 în luna iunie 2018, cu un sold în valoare de 1,42 miliarde lei, faţă de 1,71 miliarde lei în luna iunie 2018. 

În ceea ce priveşte numărul debitorilor care au solicitat şi acceptat conversii sau restructurări ale creditelor, BNR menţionează că metodologia de raportare nu permite identificarea datei de la care s-a realizat conversia creditelor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Guvernul României
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Contor de gaze / Foto: Freepik
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Schimb valutar / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...


pixel