O nouă hibă a OUG pentru plafonarea energiei. Afectate, familiile monoparentale și cele cu trei copii

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Mamele beneficiază de reducerea vârstei de pensionare
Mamele beneficiază de reducerea vârstei de pensionare
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, atrage atenția, într-o nouă analiză, că OUG 27/2022 are o lacună și în ceea ce privește familiile monoparentale și cele care au trei copii în întreținere.

Expertul arată că așa cum arată ordonanța la ora actuală, nu toate familiile monoparentale și cele care au în întreținere 3 copii, vor beneficia de preț plafonat la energie!

Președintele asociației atrăgea atenția încă din luna octombrie 2022, într-o analiză că această nouă lege a plafonării prin prevederile ei populiste, este făcută în fapt să nu poată fi aplicată. 

Dumitru Chisăliță explică în analiza sa că: ”Noua lege a plafonării prețului la energie, stabilește că doar clienţii casnici (adică în situația în care contractul de furnizare energie electrică este pe numele lor) și nu consumatorii casnici (adică orice familie indiferente pe numele cui este contractul de furnizare energie electrică) vor beneficia de preț plafonat, dacă sunt familii monoparentale sau care au în întreținere 3 copii”. 

Expertul atrage arată clar cine și în ce situații nu vor putea beneficia de prețul plafonat la energie electrice:

- în situația în care contractul de furnizare a energiei electrice este pe numele unui alt membru al familiei decât cel care are declarați în întreținere copii, 

- dacă familiile stau în chirie, 

- dacă contractul de furnizare a energiei electrice este pe numele fostului soț sau soție.

Acestea probleme pot fi rezolvate numai prin încheierea unui nou contract de furnizare a energiei electrice pe numele membrului familiei care are în întreținere minimum 3 copii, respectiv pe numele membrului familiei monoparentale care are în întreținere cel puțin un copil. Doar în aceste cazuri se poate depune cererea și declarația pe proprie răspundere a clientului către furnizor. Această soluție însă, restrânge dreptul acestor familii, să beneficieze de preț plafonat începând cu data de 1 ianuarie 2023, atrage atenția Dumitru Chisăliță, în analiza sa.

De asemenea pentru aceste două cazuri legea mai prevede încă o condiție și anume că: ”copii trebuie să urmeze o formă de învăţământ” și să aibă vârsta de maximum 26 de ani, pentru ca familia să beneficieze de un preț plafonat.

Profesorul Dumitru Chisăliță atrage atenția asupra a unei noi situații absurde subliniind că: ”Formă de învățământ, conform legislației înseamnă: creșe, grădinițe, scoală primară, liceu/colegiu, postliceală, universitate, masterate, școală doctorală. Cu alte cuvinte, în situația în care o familie are în întreținere 3 copii dar cel puțin unul nu se găsește la una din aceste forme de învățământ la momentul depunerii cererii pentru prețul plafonat nu beneficiază de preț plafonat la energie electrică”

Președintele Asociației Energia Inteligentă spune că: ”Solicităm Guvernului emiterea în regim de urgență a unei OUG pentru eliminarea/schimbarea articolelor aberante care obligă românii să scoată mai mulți bani din buzunar, atât pentru consumurile de energie electrică din urmă, cât și pentru consumurile viitoare, care creează false speranțe pentru familiile monoparentale sau cu mai mulți copii, dar care nu au neapărat un contract pe numele lor, care amăgesc persoanele bolnave care nu sunt clienți, dar și pentru faptul că în prag de sărbători, în plină iarnă cu temperaturi scăzute, această lege aduce oamenii disperați la cozii uriașe la ghișeele furnizorilor”, conchide expertul analiza sa. 

Citește și:

Chisăliță: Nu toți bolnavii beneficiază de preț plafonat la energie

Profesorul Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, atrage atenția că nu toți bolnavii care au nevoie de dispozitive medicale, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, vor beneficia de preț plafonat la energie!

Noua lege a plafonării prețului la energie, stabilește că doar clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere vor beneficia de un astfel de preț.

Conform prevederilor legii plafonării prețului la energie, intrată săptămâna trecută în vigoare, nu toți bolnavii care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, vor beneficia de preț plafonat la energie electrică.  Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Parcare. Foto: Freepik.com
Freepik.com
Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik
Vedere aeriană a unui terminal petrolier din Portul Constanța / Foto: Oil Terminal

Guvernul vrea să taxeze și terminalele petroliere private

Guvernul pregătește o modificare amplă a legislației...

Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

ASF trebuie să mai lucreze pe text
CET Grozăvești / Foto: Radu Tuta / Agerpres
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Livrator de mâncare / Foto: Freepik
Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Sofer. Freepik.com
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...


pixel