Curs BNR vineri, 30 ianuarie: euro urcă ușor, aurul scade puternic
Banca Națională a României a...
Takeshi Kasai, director regional al OMS în regiunea Pacificului de Vest, a remarcat că numărul de cazuri şi decese de COVID-19 în ţările din Asia-Pacific "creşte brusc", în principal din cauza variantei extrem de contagioase Delta a coronavirusului.
În primele trei săptămâni ale lunii august, regiunea a reprezentat 10% din cazurile globale de COVID-19 şi mai mult de 8% din decesele la nivel mondial, a spus el.
"În această fază critică a pandemiei, trebuie să lucrăm împreună", a adăugat el, într-o conferinţă de presă online. Odată cu creşterea cazurilor în mai multe ţări din regiune, două scenarii sunt posibile în lunile următoare, a notat Kasai.
Primul scenariu este unul în care riscul de COVID-19 este redus şi poate fi gestionat ca gripa sezonieră şi alte boli prevenite prin vaccinare şi măsuri de prevenţie, a spus el.
"Al doilea scenariu este când alte variante mai periculoase sunt capabile să evolueze, variante care se răspândesc chiar mai uşor, provoacă boli mai severe sau sunt rezistente la vaccinurile existente", a adăugat el.
Citește și Vaccinare. Îndemnul celor de la OMS: Nu vă grăbiți cu SUPRA-RAPELUL
"Acest scenariu şi toate costurile asociate legate de sănătate, sociale şi economice (...) este ceea ce vrem să evităm dacă este posibil", a insistat el.
"Cel mai bun mod în care putem face acest lucru este să facem tot ce putem pentru a limita acum transmiterea", a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Banca Națională a României a...
Legea care modifică regimul...
Un ordin recent al Agenția...
Datoria publică a României este...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Gigantul farmaceutic danez Novo...
Autoritățile introduc noi...
Președintele Chinei, Xi...
Rata șomajului în formă...
Rusia a lansat în noaptea de...
Guvernul discută vineri o...
Proiectele de acte normative...
Februarie 2026 începe cu...
Ministerul Finanţelor a...
Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...
Pensiile private obligatorii...
Piaţa spaţiilor de birouri din...
Tribunalul Galați a admis...
Consilierii generali ai Consiliul General al...
Autoritatea Vamală Română a...
Proiectul Economic@BNR, dedicat...
Românii au început anul 2026...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...