ONU, reclamă de 41 de miliarde de dolari pentru a ajuta de urgență 183 de milioane de persoane

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Bill & Melinda Gates Foundation și Wellcome Trust oferă 150 de milioane de dolari. Află pentru CE
Bill & Melinda Gates Foundation și Wellcome Trust oferă 150 de milioane de dolari. Află pentru CE
Naţiunile Unite au anunţat joi că vor avea nevoie de cel puţin 41 miliarde de dolari în 2022 pentru a salva 183 milioane de persoane dintre cele mai vulnerabile într-o lume devastată de COVID-19, conflicte şi schimbări climatice, relatează AFP.

În total, după cum anticipează Oficiul pentru coordonarea afacerilor umanitare al ONU (OCHA), 274 milioane de persoane vor avea nevoie de un ajutor de urgenţă anul viitor, o creştere cu 17% în raport cu anul 2021, când s-a înregistrat deja un număr record.

Aceasta înseamnă o persoană din 29 pe plan mondial.

Niciodată numărul de persoane care au nevoie de ajutor "nu a fost atât de ridicat", a subliniat Martin Griffiths, subsecretar general al ONU pentru afaceri umanitare în cursul unei conferinţe de presă la Geneva.

Acordarea de ajutoare atâtor oameni, potrivit acestuia, "nu poate dura, dar trebuie să dureze".

Dacă pentru anul viitor a fost estimată ca fiind necesară o sumă de 41 miliarde de dolari pentru a ajuta persoanele cele mai vulnerabile în 63 de ţări, pentru anul acesta a fost nevoie de 35 miliarde de dolari şi mai puţin de jumătate în urmă cu patru ani.

În acest raport anual de referinţă al OCHA publicat joi, Afganistanul, Etiopia şi Myanmar figurează alături de schimbările climatice printre problemele cele mai stringente. Ca să nu mai vorbim de pandemia de COVID-19, care va intra la începutul 2022 în cel de-al treilea an, cu un bilanţ de 5 milioane de morţi oficial, probabil de două-trei ori mai mult, conform OMS.

Statele UE se străduiesc să găsească un răspuns comun la explozia prețurilor la energie

Pandemia de COVID-19 a aruncat circa 20 milioane de persoane într-o sărăcie extremă în cursul acestui an, subliniază raportul. De asemenea, a aruncat în haos sistemele de sănătate din multe ţări în haos, cu efecte nocive asupra luptei împotriva altor flageluri precum HIV, tuberculoza sau paludismul. Anul acesta, 23 milioane de copii nu au putut primi vaccinurile de bază.

În acelaşi timp, încălzirea climatică şi mulţimea de catastrofe naturale pe care le aduce ar putea constrânge la strămutare în propria ţară circa 216 milioane de persoane până în 2050.

Totodată schimbările climatice fac din foamete "o posibilitate pe cât de reală, pe atât de terifiantă pentru 45 milioane de persoane în 43 de ţări", avertizează raportul.

"Fără o acţiune durabilă şi imediată, 2022 s-ar putea dovedi catastrofal" într-o lume unde 811 milioane de persoane suferă deja de malnutriţie, conform textului.

În acelaşi timp, în Afganistan, unde decenii de conflict s-au suprapus unei secete devastatoare şi unei economii în cădere libere de la venirea la putere a talibanilor în august, două treimi din populaţie are nevoie de ajutor, iar nouă milioane de persoane sunt în pragul foametei. ONU are nevoie de 4,5 miliarde pentru 22 de milioane de afgani anul viitor, potrivit raportului OCHA.

Yemenul şi Siria, afectate de conflicte de durată, au de asemenea nevoie de ajutor, dar nevoile Etiopiei sunt considerate deosebit de acute după ofensiva forţelor guvernamentale împotriva rebelilor Tigray.

Acest război brutal, care durează de peste un an, a provocat strămutarea a milioane de persoane.

Potrivit raportului OCHA, 26 milioane de persoane depind de ajutorul umanitar în această ţară din Cornul Africii, iar 400.000 sunt la un pas de a se confrunta cu foametea.

Martin Griffiths consideră că Etiopia prezintă poate "cea mai îngrijorătoare situaţie", chiar dacă se grăbeşte să adauge că există multe alte situaţii extrem de grave în lume.

Responsabilul ONU a ţinut totodată să sublinieze că ajutorul umanitar contribuie la limitarea catastrofelor pe plan mondial.

Anul trecut, OCHA a furnizat ajutor pentru 107 milioane de persoane, adică un procent de 70% dintre cei la care organizaţia dorea să ajungă, între care jumătate de milion de locuitori din Sudanul de Sud, care au fost salvaţi de la foamete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Declaratia 100
Foto:Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com
Notificare telefon

Eset, avertizare pentru cei care au cont pe Spotify

Conturile Spotify reprezintă active digitale valoroase...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Papa Francisc

Papa Francisc a murit

A încetat din viaţă Papa Francisc.

Foto: Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

Scădere uşoară a numărului de firme dizolvate

Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în...

Foto: Freepik.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României scade, importurile cresc

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 7, 6% în...

Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sol

Ucraina rămâne fără gaze. Rezervele sunt pe sfârşite

Ucraina ar putea avea nevoie să importe până la 6,3...

Razboiul comercial SUA-China / Foto: Freepik
Nissan / FOTO: Unsplash
Foto: Freepik.com
Boeing 737 Max / FOTO: Unsplash
Protest masiv în New York împotriva lui Donald Trump și Elon Musk
Vânzător stradal într-o localitate din California / Foto: Dave Parker / Flickr
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Gândim alte planuri / FOTO: Freepik

Bancherii, obligați să-și pună mintea la contribuție

În noile condiții generate de războiul tarifelor,...

Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr

Cine mai are încredere în dolar?

Indicele dolarului scade sub pragul de 100, în timp ce aliați tradiționali...

Mină de cupru

10 mega-mine care țin planeta în priză: cine dă cupru lumii?

Cererea globală de cupru explodează: investiții de peste...

Foto: Freepik.com

pixel