BNR: Piața muncii din România, un risc structural pentru economie
Piața muncii din România intră...
Navalnîi a fost externat la 23 septembrie de la clinica berlineză Charite, unde a fost în comă artificială mai multe săptămâni. El a fost adus în Germania de la spitalul din oraşul siberian Omsk, după ce i se făcuse rău brusc în timpul unui zbor din Siberia spre Moscova. Echipajul a decis să aterizeze de urgenţă la Omsk, unde Navalnîi a fost preluat de o ambulanţă, al cărei echipaj i-a acordat primele îngrijiri şi i-a salvat viaţa. Medicii germani susţin că în urma testelor au stabilit că Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok, un agent neurotoxic rusesc conceput în anii 1970-1980 în laboratoarele armatei sovietice.
Germania, Franţa şi alte ţări occidentale au cerut explicaţii Kremlinului pentru îmbolnăvirea subită a lui Navalnîi. Rusia susţine că nu a văzut nicio probă care să demonstreze că acesta ar fi fost otrăvit şi neagă implicarea sa în vreun atac împotriva opozantului. "Sunt convins că nu există nicio cale de a evita sancţiunile ', a declarat Heiko Maas într-un interviu acordat site-ului de ştiri t-online.
"Sancţiunile trebuie să fie întotdeauna punctuale şi proporţionate. Dar o încălcare atât de gravă a Convenţiei internaţionale privind armele chimice nu poate rămâne fără răspuns. Suntem de acord în această privinţă la nivel european', a adăugat Maas.
Germania exercită în prezent preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE. Liderii celor 27 de state membre ale blocului comunitar vor discuta care va fi reacţia lor şi despre posibilele sancţiuni împotriva Rusiei la următorul lor summit preconizat pentru 15-16 octombrie. "Dacă rezultatul laboratoarelor german, suedez şi francez se va confirma, va exista un răspuns clar din partea UE. Sunt sigur în legătură cu aceasta", a spus Maas.
Citește și Pregătiți-vă! Epoca PETROLULUI se apropie de SFÂRȘIT
Cazul Navalnîi a tensionat şi mai mult relaţiile între Moscova şi o serie de ţări occidentale. Germania s-a confruntat cu cereri de a îngheţa gazoductul Nord Stream 2, aproape finalizat, destinat să transporte mai multe gaze ruseşti direct în Germania prin Marea Baltică.
Întrebat dacă sancţiunile europene împotriva Rusiei ar trebui să includă Nord Stream 2, Maas a indicat că peste 100 de companii europene sunt implicate în acest proiect, jumătate dintre ele în Germania. "Mulţi lucrători europeni ar avea de suferit în urma îngheţării şantierului", a remarcat ministrul german.
Nord Stream 2 este un proiect al gigantulului gazier rusesc Gazprom, jumătate din finanţarea sa fiind asigurată de compania Uniper şi de unitatea Wintershall a BASF din Germania, de societatea anglo-olandeză Shell, de OMV din Austria şi Engie din Franţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Piața muncii din România intră...
Controale mai dure, camere...
Prețurile petrolului au scăzut...
Investitorii individuali din...
Guvernul a adoptat o ordonanță...
Românii nu mai cred în...
Directoratul Național de...
Curs valutar BNR, 16 decembrie...
Numeroase obligaţii fiscale...
Averea netă a miliardarului...
Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...
ANAF a dat publicităţii...
România se poziționează în...
Vânzarea bunurilor personale...
Kaufland România anunță programul de funcționare al...
Decalajul de încasare a TVA a...
Președintele României a semnat...
Anunţul momentului de la Casa...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.
Un investitor în bitcoin vrea...