Pachetul fiscal va fi decis miercuri. Guvernul vrea legiferarea până pe 7 iulie

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Dragos Anastasiu / Foto: gov.ro
Dragos Anastasiu / Foto: gov.ro
Guvernul se află în criză de timp. Pachetul fiscal ar putea fi finalizat miercuri. Anastasiu avertizează asupra riscului retrogradării ratingului de țară.

Pachetul de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar trebuie legiferat până pe 7 iulie

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a anunţat că miercuri, 3 iulie, ar putea fi luată decizia finală privind pachetul de măsuri fiscale, care va fi inclus într-o ordonanţă de urgenţă cuprinzătoare, cunoscută sub numele de „ordonanţa trenuleţ”. Documentul ar urma să cuprindă mai multe modificări legislative esenţiale pentru încadrarea în ținta de deficit bugetar asumată de România în fața Comisiei Europene.

„Aşteptăm mâine pachetul fiscal. Este un pachet mai larg. O să fie o ordonanţă, iarăşi denumită 'trenuleţ', cu multe lucruri pe care le vom decide. Cred că mâine va fi decizia finală. Din păcate, cu foarte puţin timp de consultare, de foarte puţin timp de dezbatere. De ce? Pentru că suntem cu spatele la zid din punct de vedere al timpului. Pe 7 iulie trebuie să avem un pachet trecut printr-o legiferare”, a declarat Anastasiu, într-o intervenție la Digi24.

Scenariul de coșmar: retrogradarea ratingului de țară

Vicepremierul a explicat că presiunea asupra calendarului de adoptare a măsurilor este una uriașă, în contextul vizitei iminente a agențiilor internaționale de rating. Potrivit acestuia, dacă Guvernul nu reușește să treacă rapid pachetul de măsuri, România riscă să fie retrogradată la statutul de „junk” – nerecomandat investițiilor –, un scenariu comparabil cu criza Greciei din 2010.

„Dacă nu avem acest pachet trecut într-o formă sau alta, vine vara, ne ducem prin septembrie-octombrie. În această perioadă, agenţiile de rating vin în România şi nu scăpăm de cel mai crunt scenariu pe care am putea să ni-l imaginăm”, a avertizat vicepremierul.

Ce conține deja pachetul: limitarea sporurilor și reducerea concediilor suplimentare

Guvernul a adoptat deja, luni, o ordonanţă de urgenţă care prevede reducerea cheltuielilor din sectorul public. Printre măsuri se numără:

  • limitarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare la maximum 300 lei brut lunar, proporțional cu timpul lucrat;

  • reducerea concediului suplimentar pentru munci grele la 3-5 zile lucrătoare.

Aceste măsuri vizează optimizarea cheltuielilor bugetare în contextul în care deficitul bugetar a devenit una dintre cele mai presante probleme economice ale României.

Sindicatele reacționează: încep protestele

Planul de reducere a cheltuielilor a generat tensiuni sociale, iar sindicatele din sectorul public au început deja acțiuni de protest. Funcționarii publici și angajații din structurile de stat contestă reducerea beneficiilor salariale și lipsa consultărilor reale din partea Guvernului.

Premierul Ilie Bolojan a declarat pe 27 iunie că pachetul de măsuri va fi anunțat oficial în cursul acestei săptămâni, iar decizia finală privind forma de adoptare – ordonanță de urgență sau asumare a răspunderii – urmează să fie luată în cadrul coaliției de guvernare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii

pixel