O nouă zi de creșteri la Bursa de la București: BET trece de 17.370 de puncte
Lichiditate solidă și aprecieri...
"Există o cerere fără precedent pentru echipamente medicale, în special de ventilatoare mecanice", a declarat directorul general de la GE Healthcare, Kieran Murphy. Producătorul american de echipamente medicale şi-a majorat capacităţile de fabricaţie şi totodată şi-a extins personalul care în prezent lucrează 24 de ore din 24.
Grupul suedez Getinge a anunţat şi el că şi-a majorat capacităţile de producţie "pe fondul cererii exponenţiale din Franţa şi din lume. Toate echipamentele noastre care în mod normal sunt utilizate la demonstraţii, formare de personal sau cu prilejul congreselor au fost puse imediat la dispoziţia clienţilor noştri", a explicat firma într-un comunicat.
Aceeaşi situaţie la firma franceză Air Liquide care şi-a majorat liniile de asamblare, de la 500 de ventilatoare de reanimare produse în prezent în fiecare lună va ajunge la 1.000 de unităţi în aprilie, în timp ce producţia de ventilatoarele non-invazive va creşte de la 200 până la 600 de unităţi.
În Germania, producătorul de echipamente medicale Dräger a anunţat şi el că şi-a dublat producţia de ventilatoare mecanice în ultimele săptămâni, iar firma Lowenstein trebuie să onoreze o comandă venită de la guvern pentru 6.500 de aparate respiratorii în următoarele trei luni. Compania a început încă din februarie să îşi majoreze producţia, în special ca urmare a cererii venite din China.
Întrebarea care se pune este dacă această majorare va fi suficientă? Pandemia de coronavirus provoacă un aflux de pacienţi în spitale, unde anumite servicii de reanimare riscă să nu dispună de ventilatoare mecanice au avertizat recent o serie de responsabili medicali francezi. În Italia, pe fondul aglomeraţiei spitalelor, serviciile de reanimare analizau la începutul lunii martie să recurgă la o limită de vârstă pentru admiterea la terapie intensivă.
Citește și Un aparat de testare extrem de performant, donat Spitalului de Boli Infecțioase din Iași
Ca răspuns la această situaţie, autorităţile au început să se îndrepte spre alte industrii care ar putea veni în ajutorul spitalelor. Duminică, preşedintele american Donald Trump şi-a dat acordul pentru ca producătorii auto General Motors, Ford şi Tesla să înceapă să producă sau să contribuie la majorarea producţiei de ventilatoare mecanice. La fel ca omologii americani, producătorul auto francez PSA a declarat pentru AFP că analizează în mod serios posibilitatea de a se implica în producţia de ventilatoare mecanice.
Simultan se înmulţesc colaborările între firme iar tehnologiile inovatoare, precum imprimarea 3D, îşi aduc şi ele aportul. Astfel compania olandeză Ultimaker pune la dispoziţia spitalelor centrele sale de imprimare 3D, experţii şi designerii săi. "Există o cerere enormă", a declarat directorul general de la Ultimaker, Jos Burger care a explicat că tehnologia 3D poate fi folosită în special la producţia de valve pentru ventilatoare.
Cu toate acestea, mai mult decât de ventilatoare, spitalele riscă să se confrunte mai mult cu un deficit de personal şi echipamente de protecţie, subliniază Olivier de Cock, fost secretar general al sindicatului naţional al anesteziştilor francezi. "Este nevoie de cinci persoane pentru a aşeza un pacient pe burtă. Este nevoie de personal dar şi de echipamente de protecţie pentru acest personal", a spus Olivier de Cock.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Lichiditate solidă și aprecieri...
Donald Trump ar dori să vadă...
Eveniment de proporții la...
Hidroelectrica a semnat un...
Reformă de amploare la...
„Este prețul libertății” – așa...
Trump atacă dur China pentru că...
Carnajul bursier continuă pentru actorii din acest...
Poziție fermă a SUA împotriva...
Guvernul pregătește compensații...
Leul s-a apreciat ușor joi în...
Fondul suveran al Norvegiei, afectat de declinul pieței...
După ce a jucat încă de la...
În ședința de Guvern de astăzi,...
Guvernul urmează, în ședința de...
Guvernul amână sancțiunile pentru e-Transport până la...
Firme care întrețin spații...
Cătălin Leonte, Director...
ROBOR în ușoară creștere,...
Guvernul continuă Programul de...
Cristian Popa (BNR) spune că:...
După ce a controlat inflația,...
CEC Bank acordă și în 2025...
Trump pierde omul-cheie din...
După aproape 100 de zile de...
Banii vin la timp în luna mai,...
Comisarul european Piotr...
Grupaj de știri.