Parcul Cișmigiu. Investiție de 3,3 milioane de lei pentru un pod

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Podul Mare din Parcul Cişmigiu ar urma să beneficieze de reparaţii capitale, conform unui proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici, proiectul ar urma să aibă o valoare totală de 3.328.047 de lei, dintre care lucrările de construcţii şi montaj vor reprezenta 2.647.110 lei.

Podul, având o lungime de 24 de metri şi o lăţime de 4,09 metri, este situat între aleea Magnoliei şi aleea Platanului, asigurând traversarea pietonală a lacului Cişmigiu. Durata de finalizare a lucrărilor este estimată la opt luni.

Citește și Fostul sediu al Gestapoului din București este scos la licitație

Parcul Cişmigiu este monument istoric, iar lucrările de reparaţii urmează să protejeze valorile arhitectural urbanistice, istorice şi de mediu natural, se arată în referatul de aprobare. Lucrarea, fiind una de reparare a unui monument istoric, presupune o cantitate de manoperă importantă, circa 33.700 de ore, precizează sursa citată.

Se menţionează că, potrivit unei expertize tehnice, podul se află într-o stare nesatisfăcătoare, iar elementele constructive sunt într-o stare avansată de degradare, fiind necesare lucrări de consolidare şi reabilitare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel