Pe ce vor mai putea miza cei care au nevoie de credite

Autor: Anca Mihailov
Data publicării:
Creditarea are șanse să-și revină în 2021. Ce lipsește
Creditarea are șanse să-și revină în 2021. Ce lipsește
Vestea bună care vine de la specialiștii în Economie este că băncile vor acorda în continuare credite, atât perosanelor fizice, cât și firmelor. Se vor înăspri condițiile pentru acordarea creditelor, spun economiștii, fiecare client va trebui să aducă mai multe garanții, iar fiecare dosar va fi analizat cu mai mare atenție. De asemenea, ar putea să scadă sumele acordate, însă ar putea să crească numărul de credite noi.

Sistemul bancar este nevoit să facă eforturi, în această perioadă, pentru a se menține în parametri normali de funcționare. De aceea, experții în sistemul bancar preconizează că fiecare bancă va încerca să se adapteze noii situații și va aplica măsuri de prevenție, astfel încât să diminueze cât mai mult numărul creditelor neperformante pentru următoarea perioadă, dar se vor oferi produse bancare noi, care să mențină clientela în aceiași parametri de până acum. 

Specialiștii din sistemul bancar fac acum strategiile ținând cont de faptul că este posibil ca problemele de sănătate publică să nu dispară foarte curând iar soluția medicală certă să întârzie să apară. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că va trebui să învățăm să conviețuim cu noul virus COVID-19, iar analizele dosarelor de credit vor lua în calcul inclusiv posibilele noi crize care ar putea să apară în următoarea perioadă. De aceea, clienții preferați de bănci ar putea fi persoanele fizice care au un loc de muncă ce poate fi păstrat inclusiv în condiții de „lockdown” și firmele care pot să rămână pe piață și în carantină. Probabil vor avea punctaj suplimentar angajații și firmele care au continuat munca în această perioadă.

„Numărul de solicitări pentru credite, în perioada următoare, mai ales din toamnă, cred că va fi foarte mare, pentru că va fi nevoie de bani. Probabil, principala condiție pusă de bancă va fi predictibilitatea locului de muncă, în cazul persocnelor fizice. Fiecare client va trebui să garanteze că are capacitatea de a putea achita creditele, iar în cazul firmelor, se va cere un plan de afaceri foarte bun și, eventual, parteneriate puternice. Băncile vor continua politica de atragere a clientelei, pentru că este nevoie de menținerea unei stări de normalitate. Clienții persoane juridice care deja au lucrat cu o bancă și prezintă garanții vor fi agreați în mai mare măsură decât cei care vin pentru prima oară să solicite un credit, pentru că există o preocupare din partea băncilor de a-și menține o anumită clientelă stabilă și validă”, a explicat, pentru DC Business, prof. univ. dr. Mircea Coșea.

Credite destinate IMM-urilor

Consilierul prezidențial pentru politici economice și sociale, Cosmin Marinescu, a explicat, recent, pe blogul personal, cum poate mediul de afaceri să revină după această criză și cum poate fi repornită economia. „Pachetele de finanțare pentru sectorul privat trebuie axate prioritar pe asigurarea capitalului de lucru și, abia ulterior, pe investiții de dezvoltare. Este foarte importantă, în acest sens, implementarea schemei IMM Invest a creditelor garantate, credite destinate IMM-urilor, micilor întreprinzători, meșteșugari sau fermieri, adică tocmai celor mai vulnerabile categorii în fața crizei economice”, a scris Cosmin Marinescu. 

BNR, vești proaste pentru creditele din România

Consilierul președintelui mai arată că o altă direcție vizează utilizarea soluțiilor comune care se conturează la nivelul UE, prin care România să mobilizeze capabilități financiare importante, necesare stimulării economice, nu doar în perioada imediată și nu doar pentru sectoarele direct afectate. „Este vorba de utilizarea de mecanisme de sprijin și instrumente financiare care să asiste, pe termen scurt și mediu, efortul de redresare economică, în contextul unor politici monetare adaptate rațional momentului. Din acest punct de vedere, accesarea unor instrumente financiare puternice, cum ar fi inițiativa SURE și Fondul de redresare economică – aflat în prezent pe masa de lucru a Comisiei Europene, ar oferi mediului economic și piețelor financiare garanții cât mai solide privind capacitatea statului de susținere a efortului de redresare – deci încredere economică și instituțională”, mai arată consilierul lui Klaus Iohannis. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
România, pe harta marilor investitori
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Vladimir Putin în timpul unei vizite la o uzină de armament din Perm / Foto: kremlin.ru

De ce Rusia a tăiat 10% din cheltuielile pentru apărare

Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...

Banca Naționala a României
Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Bani

Semnal de la BNR: de ce nu scad încă dobânzile în România

Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...

Gerasimos Contoguris Director PC Philip Morris Romania

Philip Morris România recunoscută ca Angajator de Top

Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...

Portul Constanța
Service auto / Foto: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze
Bursa de Valori București
factura. Freepik.com
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Foto: Freepik.com

pixel