Pe piața imobiliară, ritmul livrărilor de locuințe a încetinit considerabil

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Există însă și zone din România unde s-au livrat mai multe locuințe
Există însă și zone din România unde s-au livrat mai multe locuințe
Numărul locuinţelor livrate anul trecut în Bucureşti şi zona metropolitană a fost de 21.328, cu 3% sub nivelul din 2021, însă la nivel naţional piaţa rezidenţială a înregistrat un record de livrări de 73.332 de noi locuinţe, în creştere cu 3%, estimează consultanţii unei companii de profil.

Reprezentanţii Colliers au observat o accelerare a migraţiei către zone mai liniştite din suburbii sau localităţi din jurul marilor oraşe, iar această tendinţă este estimată să se menţină pe termen mediu, conturând noi perspective pentru dezvoltatorii de spaţii rezidenţiale.

Capitala nu a fost singura zonă în care s-au construit mai puţine locuinţe anul trecut, o scădere importantă fiind şi în zona de Vest, unde livrările au scăzut cu 11%, dar şi zona de Nord-Est, unde s-au construit cu 5% mai puţine locuinţe faţă de anul anterior. La polul opus, zonele în care s-au livrat mult mai multe locuinţe au fost Constanţa şi zona de litoral, în special Năvodari - Mamaia Nord, dar şi zona metropolitană a Clujului.

"Dezvoltatorii din segmentul rezidenţial sunt interesaţi cu precădere de zonele metropolitane ale marilor oraşe, în detrimentul dezvoltării în interiorul oraşelor. Astfel, trendul observat în trecut mai ales în preajma Bucureştiului se extinde şi în jurul marilor oraşe, explicaţia fiind că oferta de terenuri este mai consistentă, preţurile sunt mai mici şi autorizaţiile se obţin în general cu mai puţine dificultăţi. E clar că oferta se ajustează ca răspuns la scăderea cererii, iar piaţa se îndreaptă spre un nou echilibru, după ultimii doi ani de recorduri. În continuare, scăderea cererii, creşterea dobânzilor, inflaţia care diminuează puterea de cumpărare, dar şi creşterea costurilor de construcţie se adaugă la incertitudinile care afectează perspectivele pieţei rezidenţiale pe termen scurt", a explicat Gabriel Blăniţă, associate director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

Sistemul de lucru hibrid, care îmbină activitatea de la distanţă cu prezenţa la birou şi care a fost adoptat deja de multe dintre companii, a stimulat această tendinţă de migraţie a populaţiei către localităţi mici, pe fondul reducerii presiunii asupra infrastructurii existente, a cărei dezvoltare nu ţine pasul de regulă cu dezvoltările private, potrivit consultanţilor imobiliari. Totuşi, investiţiile în infrastructură au accelerat semnificativ în ultimii doi ani,
iar asta va susţine pe termen mediu şi lung dezvoltarea zonelor metropolitane.

"Dacă în prezent, pentru fiecare locuinţă livrată în oraş, sunt livrate 2 locuinţe în zona metropolitană, în următorii 2 ani, pentru fiecare locuinţă din oraş, se vor livra 3 locuinţe în zona metropolitană. Pipeline-ul consistent de proiecte autorizate face însă foarte puţin probabil un şoc în zona ofertei în perioada următoare. Cu toate acestea, o mai bună predictibilitate şi transparenţă în ceea ce priveşte situaţia planurilor urbanistice ar contribui semnificativ la detensionarea pieţei imobiliare şi la atenuarea variaţiilor ample cu care ne-au obişnuit ultimii ani. Deoarece ciclul de dezvoltare al unui proiect se întinde pe o durată medie de 3-5 ani, predictibilitatea este unul din cei mai importanţi factori în asigurarea finanţării, mai ales într-un mediu în care dobânzile continuă să crească", a subliniat Gabriel Blăniţă.

În termeni de cerere, evoluţia vânzărilor de apartamente a început să scadă de la jumătatea anului 2022 în marile oraşe din ţară cu procente cuprinse între 20-30%, cu excepţia Bucureştiului, care a făcut notă discordantă printr-o uşoară creştere a numărului de tranzacţii.

În primul trimestru al acestui an, numărul apartamentelor vândute la nivel naţional a fost cu 23% mai mic decât în perioada similară a anului trecut. Dacă în Capitală s-au tranzacţionat cu 22% mai puţine apartamente, în Iaşi scăderea a fost de 26%, în Timişoara - 25%, iar în Cluj Napoca s-au vândut cu 36% mai puţine apartamente, comparativ cu primul trimestru din 2022.

Potrivit lui Gabriel Blăniţă, aceste scăderi ale numărului de apartamente vândute par mari, dar nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru că se raportează la o perioadă cu un număr record de tranzacţii pe piaţa rezidenţială.

Băncile resimt şi ele numărul mai scăzut de clienţi care se încadrează la un credit ipotecar, iar din primul trimestru al acestui an, scăderea este una considerabilă, având în vedere că s-au acordat cu 28% mai puţine credite ipotecare la nivel naţional, se arată în comunicatul companiei de consultanâă imobiliară. Această scădere din primele trei luni ale lui 2023 a dus la scăderea soldului creditelor ipotecare din România, o evoluţie mai rar întâlnită pe piaţa bancară.

"Perspectivele dobânzilor pentru restul anului nu aduc prea multe veşti bune pentru cumpărătorii cu credit, astfel ca cel mai probabil orizont de timp în care ne putem aştepta la o relaxare mai consistentă ar fi în prima parte a anului următor. Veştile bune vin însă de pe piaţa forţei de muncă, unde numărul de salariaţi a continuat să crească, iar salariul mediu net la începutul acestui an este cu 15% mai mare faţă de acum un an", notează consultanţii Colliers.

Unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor, Colliers derulează operaţiuni în 65 de ţări şi dispune de 18.000 de specialişti. Compania are venituri anuale de 4,5 miliarde de dolari şi active gestionate de 98 de miliarde de dolari. 

Citește și Evoluțiile chiriilor în principalele orașe ale țării

Citește și Înstrăinarea proprietăților: Impozitarea se face după reguli noi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Insolvență / FOTO: Freepik
Comerțul en-gros a scăzut / Foto: Freepik
Papa Fancisc
OMV Petrom / Foto: Oana Pavelescu
Bursa de la Frankfurt
Ministrul Comerțului din Coreea de Sud, Ahn Duk-geun (centru), alături de Yoji Muto din Japonia (stânga) și Wang Wentao din China (dreapta), la Seul.
Bună dimineața!
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Persoană cu handicap / Foto: Freepik
Prof. Mircea Coșea
Foto: Freepik.com
Biroul unui judecător / Foto: Freepik
Hidroelectrica
Mircea Fechet / FOTO: Gov.ro
Miliardarul și invetitorul american Ray Dalio / FOTO: Wikipedia
Boeing
Eolian offshore / FOTO: Freepik

Energia eoliană offshore: Ce a rămas din gloria de altădată?

Carnajul bursier continuă pentru actorii din acest...

Platformă petrolieră / FOTO: Freepik
Sebastian Burduja / Foto: gov.ro
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Criză economică / Foto: Freepik

Norvegia pierde o avere: Zeci de miliarde au fost spulberate

Fondul suveran al Norvegiei, afectat de declinul pieței...

Donald Trump vorbește la telefon
Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM
Unifarm / Foto: Agerpres
Camioane/ Foto: Freepik

RO e-Transport, frânat de Guvern care amână sancțiunile

Guvernul amână sancțiunile pentru e-Transport până la...

Lucrător la spații verzi / Foto: Freepik
Mașini / Foto: Freepik
La bancă
Familie / Foto: Freepik

pixel