Pensii cumulate cu alte venituri. Există situații și situații

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Persoanele care au lucrat în condiții deosebite se pot pensiona mai repede decât înainte.
Persoanele care au lucrat în condiții deosebite se pot pensiona mai repede decât înainte.
În condițiile viitoarei legi a pensiilor, care va intra în vigoare în 2021, cumularea pensiilor în sistemul public va fi posibilă cu orice alte venituri pentru care asigurarea în sistemul public de pensii e obligatorie, potrivit Codului fiscal. Există însă două situații distincte. 

Astfel, soțul supraviețuitor nu va avea dreptul să cumuleze pensia de urmaș cu venituri mai mari decât câștigul salarial mediu vrut. În același timp, persoana care a ieșit la pensie anticipat nu va putea o cumuleze pensia anticipată cu venituri lunare salariale, în baza unui contract de muncă, în calitate de funcționar public, în funcții elective, numit în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, pe timpul cât primește acest tip de pensie, nu și după, când devine pensie pentru limită de vârstă.

Comparativ cu actuala legislație, cumulul e permis cu veniturile pentru care se datorează CAS, nu și cu veniturile dependente/independente. Practic, noua lege se raportează la veniturile extra în alt mod. Pentru veniturile dependente (salariale) și pentru cele independente (pe persoană fizică autorizată - PFA - , de exemplu) se datorează aproape întotdeauna CAS.

Citește și Recalcularea pensiilor. Cine câștigă și cine pierde

Potrivit Codului fiscal, veniturile pentru care, în prezent, se datorează CAS sunt următoarele (prin urmare, cu ele este permis cumulul pensiei, pe noua lege, indiferent de valoare, dar cu excepțiile de mai sus):

- venituri din salarii sau asimilate salariilor;

- venituri din activități independente;

- venituri din drepturi de proprietate intelectuală;

- indemnizații de șomaj;

- indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook

pixel