Nelămuriri legate de ANAF? Unde poţi suna pentru clarificări
Informaţii utile pentru contribuabili.
Pensiile speciale vor fi aduse în linie cu contributivitatea, iar pentru acest lucru va fi o legislaţie specială, însă "în limitele mandatului pe care le stabileşte Curtea Constituţională'', ce ar trebui să fie adoptată tot în 2022, a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, la Palatul Victoria, după prezentarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
"Va fi o legislaţie specială, dacă nu mă înşeală memoria, dar vă invit să verificaţi, tot în 2022 ar trebui să fie adoptată şi vom aduce pensiile speciale în linie cu contributivitatea", a spus el, întrebat care sunt angajamentele pe care şi le-a asumat Guvernul la Bruxelles în legătură cu acest subiect.
La afirmaţia unui jurnalist că acest lucru este imposibil, deoarece anumite categorii sociale sunt protejate de Constituţie, iar alte categorii sociale sunt protejate de decizii ale instanţei, Ghinea a replicat: "Păi tocmai de asta am pus - şi mă bucur că avem acest dialog - am pus acolo 'în limitele mandatului pe care le stabileşte Curtea Constituţională'".
Cristian Ghinea, despre reforma PENSIILOR din PNRR
"Nu putem noi, ca Guvern, să ne angajăm la ceva ce încalcă o decizie a Curţii Constituţionale. Dar, dacă tot m-aţi provocat, o să merg mai departe şi vă spun aşa: eu cred că este complet anormal să se decidă de către judecători nivelul pensiei şi eu cred - sau cel puţin este propunerea pe care o s-o fac partidului din care fac parte, USR-PLUS, că în viitoarele numiri de judecători la Curtea Constituţională trebuie să ţinem cont de opinia lor pe acest subiect. Eu n-o să recomand niciodată să fie numit cineva la Curtea Constituţională care menţine această opinie aberantă că nu se poate interveni la pensiile speciale. Dacă Curtea Constituţională este un obstacol în reformarea pensiilor speciale, atunci trebuie să numim alţi oameni în viitor la Curtea Constituţională care să schimbe această opinie. Dar, deocamdată, starea de fapt este că avem aceste decizii ale Curţii Constituţionale pe care trebuie să le respectăm şi eu sper ca pe viitor să se schimbe această formulă aberantă prin care să declari un drept constituţional un nivel al pensiei, pentru că este anormal faţă de ceilalţi pensionari care nu sunt protejaţi prin deciziile Curţii Constituţionale", a adăugat ministrul.
Întrebat dacă crede că "acel procuror care astăzi ia o pensie specială de 17.000 de euro va avea pensia specială tăiată, diminuată, după această reformă de care vorbim astăzi", şeful Fondurilor Europene a răspuns: "Vă promit, ca om politic, că voi face tot ce depinde de mine pentru a elimina această barieră constituţională pentru a tăia acea pensie nesimţită şi nemeritată".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Informaţii utile pentru contribuabili.
Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...
Ziua de luni, 16 februarie,...
România și partenerii externi...
Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...
Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...
Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...
Iniţiativă pentru susţinerea...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...
Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...
Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...
În ianuarie 2026, Autoritatea...
Sultan Ahmed bin Sulayem, unul...
Secțiunea 2 a Autostrăzii...
Ministerul Transporturilor a...
Lista bunurilor cu risc fiscal...
Guvernul a decis instituirea...
România, prin Compania...
Halftime show-ul de la Super...
Secretarul de stat american...
Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...