Astfel, la Senat a fost depusă o nouă inițiativă legislativă care are în vedere impozitarea drastică a pensiilor speciale, propunerea nefiind singura de acest fel care se află la ora actuală în dezbatere la Parlament.
Propunerea prevede că veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă de până la 2.000 de lei vor rămâne în continuare neimpozitate.
Însă, pentru sumele care depășesc 2.001 lei, vom avea o cotă de impozitare de la 10% până la 90% (impozit care se va aplica la partea de venit care depășește 2.000 de lei), în funcție de anumiți factori:
Citește și: Violeta Alexandru, despre impozitarea pensiilor speciale. Da, susțin
10% pentru veniturile între 2.000 lei și valoarea cea mai mare dintre: pragul special de impunere și nivelul pensiei
contributive din sistemul public, din sistemul fondurilor de pensii administrate privat, și ale fondurilor de pensii facultative;
90% pentru veniturile care depășesc valoarea cea mai mare dintre: pragul special de impunere și nivelul pensiei contributive din sistemul public, din sistemul fondurilor de pensii administrate privat, și ale fondurilor de pensii facultative.
Pragul special de impunere va fi de cinci indemnizații sociale pentru pensionari, respectiv 3.520 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministrul Finanțelor,...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
O liberalizare treptată a...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...
Ilie Bolojan anunță pași...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.
Administrația președintelui Donald Trump reduce...
MADR propune reguli mai clare...
Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...