Avertismentul care dă fiori: Pentru Europa ar putea urma chiar şi zece ierni dificile

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Pentru Europa ar putea urma chiar şi zece ''ierni dificile'', anticipează premierul belgian.

Premierul belgian Alexander de Croo a declarat luni, referindu-se la preţurile ridicate le energie şi la incertitudinea legată de securitatea aprovizionării energetice, că Europa riscă să se confrunte de acum înainte cu cinci până la zece ''ierni dificile'', consemnează agenţia EFE.

''Următoarele cinci până la zece ierni vor fi dificile. Evoluţia situaţiei este foarte grea în toată Europa. Unele sectoare se vor confrunta cu dificultăţi grave din cauza acestor preţuri mari la energie'', a avertizat premierul belgian în timpul unei vizite la o societate portuară din localitatea Zeebruges.

El a asigurat că guvernul său urmăreşte îndeaproape situaţia, dar a atras atenţia că trebuie ''să fim sinceri''.

''Lunile următoare vor fi dificile, iernile următoare vor fi dificile. Trebuie să trecem prin asta, să sperăm la ce este mai bine pregătindu-ne pentru ce este mai rău. Şi chiar dacă în final situaţia va fi mai bună decât am prevăzut, tot va fi bine să ne fi pregătit'', a mai spus premierul Alexander de Croo. 

 

Citeşte şi: Prețul gazelor mai face un salt în Europa

 

Prețurile europene la gaze au crescut cu 20% după ce decizia Moscovei de a închide o conductă importantă a amplificat temerile privind o întrerupere prelungită a aprovizionării.

Contractele futures de referință au urcat spre 300 de euro pe megawatt/oră, ceea ce a dus, de asemenea, la creșterea prețurilor la electricitate și cărbune la noi recorduri. Conducta cheie Nord Stream va fi oprită pentru trei zile de mentenanță pe 31 august, ceea ce va accentua și mai mult îngrijorarea că legătura nu va fi repusă în funcțiune după aceste lucrări, așa cum era planificat.

Europa a fost lăsată în suspans în ceea ce privește transporturile prin această legătură timp de săptămâni, fluxurile fiind reluate doar la niveluri foarte scăzute după ce a fost închisă pentru lucrări, luna trecută.

Prețul futures al gazelor la Amsterdam a urcat la 294,12 euro pe megawatt-oră la ora 14:54 la Amsterdam. Vineri, acesta crescuse pentru a cincea săptămână consecutivă, cea mai lungă serie din acest an. Echivalentul britanic a urcat luni cu 23%.

Bulgarii vor gazele rușilor. 90% din gazele importate sunt de la Gazprom

Bulgaria va trebui să discute cu firma rusă Gazprom în legătură cu reluarea livrărilor de gaze naturale, care au fost oprite în aprilie, a anunţat luni ministrul interimar al Energiei, Rossen Hristov, după ce Guvernul a promis să asigurăre un nivel adecvat al aprovizionării pentru această iarnă, transmite Reuters.

Oficialul bulgar nu a precizat când vor avea loc discuţiile cu partea rusă, deşi a declarat că Sofia va negocia săptămâna aceasta cu Azerbaidjanul majorarea livrărilor de gaze azere şi va discuta despre aprovizionare cu traderi de gaze din Turcia.

"Ţinând cont de solicitările din partea companiilor şi a sindicatelor, în realitate discuţiile cu Gazprom privind reluarea livrărilor sunt inevitabile", a afirmat Hristov.

Peste 90% din gazele naturale importate de Bulgaria erau din Rusia. În 27 aprilie, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale în Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului. Anual, Bulgaria consumă aproximativ trei miliarde de metri cubi de gaze. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Facturi. Sursa: Freepik.com
Evaluări / FOTO: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
Florin Jianu
ANAF
Calcule. Foto: Freepik.com
Giorgia Meloni / Sursa: flickr.com
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu

Curs BNR. Leul rămâne stabil, aurul continuă scăderea

Cursul valutar anunțat luni, 27 octombrie 2025, de Banca...

TVA / Foto: DCBusiness

Şedinţă de Guvern, luni, 27 octombrie. Care e urgenţa

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Foto: Arhiva. Protest BNS în Piața Victoriei
Practic toți românii sunt obligați să utilizele SPV
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Benzinărie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Transelectrica
Medic de familie / Foto: Freepik
Ursula von der Leyen
Comerț online / Foto: Freepik
Donald Trump
Centru de procesare a pământurilor rare din Malaezia
Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Lacat. Freepik.com
Documente ANAF. Freepik.com
Volkswagen / Foto: Chris Verwymeren / Flickr

pixel