Peste 179 miliarde lei în Pilonul II. 94% din investiții, în economia românească

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Freepik.com
Freepik.com
Activele fondurilor de pensii private au urcat la 179,6 miliarde lei în august 2025.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 179,6 miliarde lei, la finalul lunii august 2025, în creştere cu 21% faţă de nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2024, conform statisticii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

"Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 94% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB", menţionează ASF.

Potrivit sursei citate, contribuţiile încasate în luna august 2025 au fost în valoare de 1,91 miliarde de lei, în timp ce contribuţia medie s-a situat la 415 lei.

La finalul lunii august, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 118,22 miliarde de lei, respectiv 65,8%. Acestea sunt urmate de acţiuni, cu 44,4 miliarde de lei (24,7%), şi de obligaţiuni corporative, cu 7,3 miliarde de lei (4,1% din total active).

ASF precizează că, luna august 2025, fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.401.901 de participanţi.

În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com

pixel