Peste 400 de pașapoarte, descoperite în bagajele unei românce

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Documentele, descoperite în bagajele româncei
Documentele, descoperite în bagajele româncei
Autorităţile din Grecia au arestat o româncă pe aeroportul internaţional Eleftherios Venizelos din Atena, asupra căreia au fost găsite sute de documente de călătorie pe numele altor persoane, dintre care multe fuseseră înregistrate ca furate, relatează vineri agenţiile ANA şi dpa.

Poliţia aeroportului a descoperit în bagajul de mână al româncei în vârstă de 49 de ani şi care venise la Atena de la Bucureşti nu mai puţin de 401 paşapoarte şi acte de identitate emise de diferite ţări.

Femeia, care urmează să compară în faţa unui procuror la Atena, a fost acuzată de posesie ilegală de documente de călătorie aparţinând unor terţi, iar poliţia greacă, în colaborare cu autorităţile din străinătate, va continua cercetările cu privire la activităţile în care este implicată aceasta şi posibilii săi complici, menţionează ANA.

Poliţia din Grecia arestează aproape în fiecare zi migranţi care încearcă să plece în Europa occidentală de pe aeroporturi greceşti folosind paşapoarte false, aminteşte la rândul său agenţia dpa, care menţionează că în urma confiscării acelor documente furate sau false aflate în posesia româncei arestate a fost zădărnicită o operaţiune internaţională de trafic cu migranţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Document. Foto: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

BNR / Foto: DCBusiness
Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Grafică: Oana Pavelescu

Rata anuală a inflaţiei: 9,69% în luna decembrie 2025

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...

Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.


pixel