Victor Negrescu: Acordul Mercosur, sub semnul întrebării în Parlamentul European
Rezultatul votului de miercuri...
Total, Hyndai, Norinco, Schlumberger, Halliburton, Baker Hughes și Trafigura sunt societățile vizate de aceste contracte, potrivit unor surse apropiate negocierilor.
Printre altele, Trafigura Group ar urma să contruiască o turnărie de cupru, zinc și plumb. În etapa secundă a rafinăriei Satorp, o întreprindere mixtă între compania saudită Aramco și francezii de la Total, va fi ridicat un complex petrochimic integrat și un parc în aval.
Acordurile vizează, totodată, investiții în benzinării și stații de service deținute de grupul petrolier saudit și întreprinderea franceză.
Între timp, Fondul public de investiții al Arabiei Saudite (PIF) a cumpărat, prin intermediuil instituțiilor lorale, acțiuni pentru a împiedica o prăbușire a Bursei din Riad, în contextul scandalului mondial generat de uciderea jurnalistului Khashoggi.
Săptămâna trecută, investitorii străini au vândut 1,07 miliarde de acțiuni saudite, cea mai importantă mișcare de acest gen înregistrată de când piața bursieră locală s-a deschis achizițiilor directe de către non-rezidenți, în 2015.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Rezultatul votului de miercuri...
Piețele financiare au...
Ţinta de deficit bugetar pentru...
Banca Națională a României a...
Luna ianuarie aduce obligații...
Grupul Renault a anunțat că se...
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Lucrările de construcţii s-au...
Piața monetară din România a...
Valoarea totală estimată a...
Ministerul Finanțelor a...
Ministerul Finanțelor a...
Ministerul Finanțelor a...
Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...
Ministerul Investițiilor și...
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...
Cel de-al doilea apel pentru...
Ministrul Energiei, Bogdan...
România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...
O nouă controversă diplomatică...
Canada și China au convenit...