Pilotul unei curse Tarom a leșinat în timpul zborului

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
TAROM
TAROM
O aeronavă TAROM care efectua un zbor pe ruta Timişoara - Hurghada a aterizat de urgenţă, sâmbătă după-amiaza, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti, din cauza unei urgenţe medicale a unuia dintre membrii echipajului de comandă.

"Compania TAROM informează că din cauza unei urgenţe medicale a unuia dintre membrii echipajului de comandă, aeronava care efectua zborul RO 7673 pe ruta Timişoara-Hurghada a efectuat o aterizare de urgenţă, conform procedurilor standard în astfel de situaţii. Menţionăm că la bord se aflau 184 de pasageri, iar siguranţa acestora şi a echipajului nu au fost puse în pericol nicio clipă. Aeronava a aterizat în condiţii de maximă siguranţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, iar pilotul a fost preluat de către o echipă medicală", se arată într-un comunicat al operatorului aerian naţional.

Potrivit sursei citate, zborul RO 7673 va decola în cel mai scurt timp către Hurghada, ora estimată fiind 18:00.

Conform unor surse, pilotul căruia i s-a făcut rău, era în vârstă de 30 de ani.

Avionul care efectua un zbor charter Timişoara - Hurghada şi care a aterizat de urgenţă pe aeroportul Otopeni și-a continuat drumul către destinaţie, cu un echipaj nou la bord. Comandantul aeronavei, căruia i s-a făcut rău în timpul zborului, se află acum la spital în afara oricărui pericol, a precizat directorul general al companiei Tarom, Costin Iordache: ”Ştia ce se întâmplă până la Hurghada şi a zis că nu-şi asumă un risc şi a preferat să aterizeze, ca să fie înlocuit. Colegii de la ambulanţă care au intervenit de la Otopeni nu au sesizat ca fiind vorba de ceva grav, deci este în afara oricărui pericol”.

Cursa a plecat mai departe spre Hurghada cu un echipa nou.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel