Plafonarea prețurilor la alimente: Ungaria nu renunță la planul său

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Guvernul de la Budapesta a decis să prelungească acest program
Guvernul de la Budapesta a decis să prelungească acest program
Guvernul ungar intenţionează să extindă şi în 2023 plafonarea preţurilor la alimente, a anunţat vineri site-ul Portfolio.hu, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Plafonarea preţurilor la unele alimente de bază, inclusiv lapte, zahăr, făină, ulei de floarea soarelui şi ouă, urmează să expire la finalul acestei luni.

Rata anuală a inflaţiei în Ungaria a urcat la 22,5% în noiembrie şi ar urma să accelereze şi mai mult.

Marţi, Guvernul de la Budapesta a eliminat plafonarea preţurilor la carburanţi, în condiţiile în care mulţi oameni au intrat în panică şi au achiziţionat cantităţi mari de combustibili, dar şi din cauza importurilor insuficiente. Preţul la benzină va creşte la aproximativ 640 forinţi pe litru, în timp ce preţul la motorină va fi de 699 forinţi pe litru.

Companiile străine şi-au redus livrările de combustibili spre Ungaria, după ce autorităţile au plafonat preţurile la benzină şi motorină la 480 forinţi (1,22 dolari) pe litru.

Citește și Guvernul Ungariei va majora de la 40% la 95% taxa specială plătită de MOL

Guvernul Ungariei va majora de la 40% la 95% taxa specială plătită de grupul local de petrol şi gaze Mol în urma profitului făcut din diferenţa de preţ dintre ţiţeiul rusesc Ural şi petrolul Brent, transmite Xinhua.

Este a doua oară când este majorată taxa impusă în vară, care iniţial era de 25%. De acum înainte, statul va lua practic întreaga marjă de profit.

Miercuri, premierul Viktor Orban anunţase că Executivul de la Budapesta va lua "profiturile suplimentare" din vânzările de combustibili ale companiilor ungare de petrol şi gaze, la o zi după ce Guvernul a eliminat plafonarea preţurilor la carburanţi, în condiţiile în care mulţi oameni au intrat în panică şi au achiziţionat cantităţi mari de combustibili, dar şi din cauza importurilor insuficiente.

Citește și Penurie de carburanţi în Ungaria

Sute de benzinării din Ungaria au rămas fără carburanţi de câteva zile, ceea ce, potrivit presei, situaţie provocată de măsurile Guvernului ultranaţionalist, precum plafonul de preţ introdus în 2021, precum şi de războiul din Ucraina, relatează agenţia EFE.

Potrivit portalului HVG, circa 500 din cele 2.000 de benzinării care există în ţară nu au suficienţi carburanţi.

Guvernul premierului Viktor Orban a introdus anul trecut, înainte de războiul din Ucraina, un preţ plafonat la 1,16 euro pe litrul de motorină şi super 95, pentru a contracara inflaţia încă de atunci în creştere.

De duminică după-amiaza, presa ungară semnalează tot mai multe plângeri din cauza lipsei de carburanţi cu preţ fix şi, de asemenea, a celor de calitate mai bună, care nu sunt incluşi în această plafonare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu

pixel