Plafonul de compensare a prețului medicamentelor. Precizări de la CNAS

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ajutorul financiar unic de 700 de lei acordat pensionarilor cu venituri mici se distribuie deja începând cu această lună. În acest context, Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate a ținut să vină cu noi precizări.


Într-un comunicat, CNAS menționează că respectivul ajutor financiar nu reprezintă venit din pensie sau indemnizație socială, ceea ce înseamnă că nu influențează în vreun fel calculul plafonului de compensare cu 90% a prețurilor la medicamente.

„Ajutorul financiar în valoare de 700 de lei, acordat în luna iulie 2022 pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei, prin punerea în aplicare a Ordonanței de urgență nr. 74/2022, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizație socială și nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de compensare cu 90% a prescripțiilor medicale”, subliniază CNAS.

Ajutorul stabilit de OUG 74/2022, în valoare de 700 de lei, se acordă o singură dată, doar în luna iulie, pensionarilor sistemului public de pensii și celor din sistemul militar cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei pe lună. De la 1 ianuarie 2022, pragul maxim al pensiei pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% a crescut, ajungând de la 1.299 de lei, cât era anterior, la 1.429 de lei și a venit ca urmare a majorării cu 10% a punctului de pensie.

Astfel, de la începutul anului, pensionarii cu venituri din pensii și indemnizații sociale de până la 1.429 de lei pe lună (inclusiv), indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de “compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate și gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare  la nivelul prețului de referință/ prescripție este de până la 330 lei/ lună”, după cum transmite CNAS.

Ce trebuie să știți despre tichete sociale

Pentru a veni în ajutorul beneficiarilor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a răspuns recent celor mai frecvente întrebări adresate pe tema acestor vouchere sociale. După datele furnizate de MIPE, de tichete sociale pentru achiziția de produse alimentare și mese calde vor beneficia peste 2,5 milioane de persoane, iar emiterea și distribuția tichetelor sociale pentru mâncare a început deja.

1. Ce valoare are, mai exact, ajutorul de la stat?

Tichetele sociale pentru mâncare au o valoare nominală de câte 250 de lei.

2. Sub ce formă vin aceste tichete sociale?

Tichetele sociale pentru mâncare vin sub forma unor carduri electronice, similare celor bancare.

3. Cât timp va fi oferit acest sprijin?

Voucherele se vor acorda o dată la două luni, până la finalul anului.

4. Trebuie să depun vreo cerere pentru a primi cardul?

Nu. Persoanele eligibile, așa cum sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), vor primi cardul prin serviciile poștale, fără să fie nevoie să demareze vreo procedură în acest sens. În cazul în care sunt îndeplinite criteriile, dar până la finalul perioadei în care se alocă tranșa I un potențial beneficiar nu intră în posesia cardului, el trebuie să se adreseze celui mai apropiat oficiu poștal, de unde primește îndrumări.

5. Unde găsesc instrucțiuni despre folosirea cardului?

Cardurile vor fi însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre operatorii economici parteneri și un număr de telefon pentru cazurile în care întâmpinați probleme.

Numerele de telefon oficiale la care se poate suna în cazul în care apar probleme în utilizarea cardurilor sunt următoarele: Edenred - 021 301 33 03, Sodexo - 021 204 46 64 și UP România - 0374 66 22 73.

6. Cum pot plăti cu cardul?

Cardul permite plăți contactless (fără contact), încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS.

7. Pot retrage numerar de pe carduri?

Nu se pot retrage bani în numerar de pe carduri. Ele pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare/ mese calde de la operatorii economici parteneri.

8. Cât timp sunt valabile sumele?

Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Citește și Cei 700 de lei pleacă spre pensionari. S-au tipărit taloanele de pensie care includ suma

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr

pixel