PNNR. Florin Cîțu a explicat de ce plecă la Bruxelles

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
PNRR este analizat de Comisia Europeană.
PNRR este analizat de Comisia Europeană.
Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că, în cadrul vizitei pe care o va efectua zilele acestea la Bruxelles, doreşte să se asigure că resursele pe care România le va primi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vor merge în acele sectoare cu "cea mai mare productivitate" din economie.

"Acum este nevoie să accelerăm ritmul creşterii economice, este şi motivul pentru care merg la Bruxelles pentru a mă asigura că resursele pe care România le va primi, cele 29,2 miliarde, vor merge în acele sectoare cu cea mai mare productivitate din economie. Avem priorităţi pe care ni le-am asumat în această guvernare cu trei surse de finanţare - PNNR, bugetul statului, fonduri europene. Eu, când mă gândesc la aceste proiecte, mă gândesc la toate trei sursele de finanţare, nu doar la o anumită sursă. Astăzi vorbim despre PNRR, să mă asigur că vom avea un PNRR aprobat cu priorităţile noastre introduse acolo", a afirmat Cîţu, la finalul vizitei efectuate în judeţul Satu Mare.

Potrivit şefului Executivului, în PNRR vor fi introduse toate acele proiecte care respectă criteriile aferente.

"Cel mai important criteriu este acela de a putea fi finalizate pe bune, nu pe hârtie, în 2026, şi o să fiu foarte atent. (...) Ceea ce nu poate fi finanţat pe PNRR merge pe fonduri europene sau pe bugetul de stat. Dezvoltarea infrastructurii României este o prioritate şi nu o spun doar eu, au spus-o toţi politicienii înaintea mea", a completat prim-ministrul.

El a precizat că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene se află deja la Bruxelles.

Citește și Premierul Florin Cîțu știe exact de ce are nevoie România

"Eu merg acolo ca să-i asigur pe partenerii europeni că acest Guvern este Guvernul care va face şi reforme. PNRR are două componente: are componentă de reforme, pe care am asumat-o prin Strategia fiscal-bugetară, ne-am asumat prin Programul de guvernare Strategia fiscal-bugetară, Programul de convergenţă şi ne-o asumăm şi aici în PNRR, şi are o parte de investiţii, iar acolo mesajul meu este clar că România are anumite priorităţi pe care le doreşte incluse în PNRR", a explicat Cîţu.

Întrebat despre faptul că lideri ai PNL se plâng de modul cum miniştrii USR PLUS gestionează PNRR, premierul a răspuns: "30 de miliarde de euro nu sunt de ajuns după ce 30 de ani nu s-a făcut nimic aproape şi, de aceea, eu văd aceste nemulţumiri mai mult ca o dorinţă de a face mai mult". "Fiecare are multe proiecte pe masă şi vrea să le finanţeze", a adăugat el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

freepik.com
La Cocoș
Schimb valutar / Foto: Pexels
Contabili / Foto: Freepik
TAROM are un nou director / Foto: Arhivă
Ghișeu
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Banca Naționala a României
Vagon de tren

Transportul călătorilor cu trenul, luat la puricat de ANPC

Calitatea transportului pe calea ferată a intrat în...

OMV Petrom
Leva / Foto: DCBusiness
Președintele Donald Trump face declarații pentru jurnaliști
RCA
Consiliul Fiscal, nu foarte optimist privind reducerea deficitului
Florin Barbu
Bursa de la București
Miniștrii cabinetului Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Freepik.com
Foto: Freepik.com

Rusia raportează un deficit bugetar de 1,7% din PIB

 Deficitul bugetar a ajuns la 1,7% din PIB, nivelul...

Dolari. Freepik.com
Elon Musk / Foto: Casa Albă / Flickr
Câmp petrolier / FOTO: Freepik
Casă de schimb valutar
Contor electric
Gabriel Biris

pixel