Politica lui Trump obligă Japonia, China și Coreea să strângă rândurile

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Trilaterală / FOTO: Freepik
Trilaterală / FOTO: Freepik
Cele trei state reprezintă 20% din populația lumii.

Reprezentanții Japoniei, Chinei și Coreii de Sud s-au întâlnit pe fondul tarifelor vamale de 25% impuse de SUA asupra oțelului și aluminiului, dar și cu doar câteva zile înainte de introducerea, începând cu 2 aprilie, a unor taxe suplimentare asupra automobilelor importate în Statele Unite.

În fața ofensivei comerciale americane, Japonia, Coreea de Sud și China au anunțat că intenționează să acționeze pe direcția unei consolidări a relațiilor lor de cooperare pentru a oferi „un mediu previzibil” companiilor și de a „accelera” negocierile în vederea obținerii unui acord de liber schimb.

Miniștrii responsabili de Industrie sau Comerț din cele trei țări s-au întâlnit de urgență la Seul, o reuniune trilaterală organizată rapid, fiind prima de acest tip din 2020.

Ministrul sud-coreean al Industriei, Ahn Duk-geun, omologul său japonez, Yoji Muto, și ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, au convenit să „continue discuțiile pentru a accelera negocierile în vederea unui acord trilateral de liber schimb complet” și „echitabil”, conform unui comunicat comun.

Condiții de concurență echitabile

Discuțiile privind un astfel de acord au început în 2013 și au continuat până în 2019, înainte de a fi suspendate. Acestea au fost relansate în 2024, cu ocazia unui summit trilateral excepțional care a reunit liderii celor trei țări la Seul.

În prezent, „vom continua să lucrăm pentru a garanta condiții de concurență echitabile la nivel global, pentru a favoriza un mediu comercial și investițional previzibil, liber, deschis, echitabil, nediscriminatoriu, transparent și incluziv”, se arată în comunicatul comun. Această poziție contrastează puternic cu schimbările frecvente ale politicii vamale a Washingtonului, care accentuează incertitudinile pentru companii.

Pentru cele trei țări, obiectivul este de a „intensifica progresiv cooperarea” pentru „a crea un mediu comercial previzibil, a stabiliza lanțurile de aprovizionare și a îmbunătăți comunicarea privind controlul exporturilor”, a subliniat Seulul într-o declarație separată.

Reprezentanți a 20% din populația globală

Mai larg, Seul, Beijing și Tokyo au convenit duminică să „colaboreze îndeaproape” pentru a impulsiona o reformă a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și pentru a încuraja aderarea de noi membri la Parteneriatul Economic Regional Cuprinzător (RCEP), care reunește China și alte 14 țări asiatice. Împreună, China, Japonia și Coreea de Sud reprezintă aproximativ 20% din populația lumii, un sfert din economia globală și 20% din comerțul internațional.

Această reuniune trilaterală are loc după aplicarea, începând de la jumătatea lunii martie, a tarifelor vamale americane de 25% asupra oțelului și aluminiului și cu doar câteva zile înainte de introducerea, de la 2 aprilie, a unor suprataxe de 25% asupra automobilelor importate în Statele Unite.

Japonia și Coreea de Sud reprezintă, respectiv, 16% și 15% din totalul importurilor auto ale SUA, un sector esențial pentru economiile lor naționale. La rândul său, China este vizată de o suprataxă vamală totală de 20% asupra tuturor exporturilor sale către Statele Unite. În plus, planează amenințarea unor tarife vamale „reciproce”, pe care Washingtonul ar putea să le impună începând de săptămâna viitoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Alexandru Nazare
Declarația unică - Foto ilustrativ
BVB

BVB încheie săptămâna în scădere

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor...

ANAF a declanşat operațiunea "Cuibul cu Fantome"

Direcția Generală Antifraudă Fiscală acționează...

La benzinărie / FOTO: Freepik
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Urmările inundațiilor / Foto: Apele Române
Cosmin Marinescu
freepik.com
Freepik.com
Medic scrie o rețetă / FOTO: Freepik
Freepik.com
Contabilă la calculator / Foto: Freepik
Inundații / Foto: IGSU
Donald Trump
Freepik.com
Freepik.com
BVB / FOTO: Pagina de Facebook a BVB

BVB a deschis pe verde şedinţa de tranzacţionare de vineri

Bursa de la Bucureşti a deschis cu creşteri pe...

ROBOR scade, o veste bună

BNR, veste bună pentru românii care au credite bancare

Indicele ROBOR la trei luni a coborât joi la 6,65% pe an.

Freepik.com
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF)
Hidroelectrica

pixel