Polonezii, trimiși în case de Revelion! Decizia este definitivă

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Se va intra în carantină
Se va intra în carantină
Polonia va intra într-o carantină naţională începând din 28 decembrie până pe 17 ianuarie, perioadă în care vor fi închise toate hotelurile, mall-urile şi pârtiile de schi, a anunţat joi ministrul polonez al sănătăţii, Adam Niedzielski, potrivit Reuters.

Acesta a avertizat asupra unui posibil val trei al pandemiei de COVID-19 în noul an şi le-a cerut polonezilor să fie precauţi. ''Îndemn fiecare polonez să fie responsabil pentru el şi pentru cei dragi. Dar ştiu că doar apelurile nu vor fi de folos'', a spus oficialul polonez.

De asemenea, persoanele care intră în ţară în această perioadă folosind mijloace de transport public vor fi obligate să rămână zece zile în carantină.

Deşi noile restricţii nu se vor aplica de Crăciun, pentru Anul Nou va fi instituită interdicţia de circulaţie între ora 19:00 (pe 31 decembrie) şi ora 07:00 (1 ianuarie), pentru a preveni răspândirea virusului.

Citește și Angela Merkel: Sunt incredibil de MÂNDRĂ DE EI

Noile restricţii antiepidemice se adaugă celor în vigoare: restaurantele, cafenelele, cinematografele şi teatrele sunt închise, învăţământul se desfăşoară online, reuniunile sunt limitate la 5 persoane, minorii cu vârste sub 16 ani pot ieşi din casă numai însoţiţi de adulţi, în timp ce persoanelor cu vârste de peste 70 de ani li se recomandă să nu iasă deloc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Consiliul Economic și Social
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Semnatura electronică
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...


pixel