Poprirea salariilor. Ce se întâmplă când sunt mai mulți creditori

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Care sunt explicațiile
Care sunt explicațiile
Există posibilitatea ca poprirea să se instituie pe același salariu iar întrebarea care se pune este ce se întâmplă în acest caz, cu câți bani rămâne angajatul.

Codul de Procedură Civilă are prevăzută o astfel de situație la articolul 729 alineatul (1) litera a) care spune că anumite sume precum salariile, alte venituri periodice, pensiile și alte plăți destinate susținerii financiare pot fi reținute astfel:

  • Până la jumătate din venitul lunar net pentru sumele datorate ca obligații de întreținere sau alocații pentru copii;

  • Până la o treime din venitul lunar net pentru alte datorii;

Dacă există mai multe rețineri asupra aceleiași sume, suma totală reținută nu poate depăși jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de tipul datoriilor, cu excepția cazului în care legea prevede altfel.

Mai trebuie menționat faptul veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum.

În conformitate cu articolul 781 alineatul (5) din Codul de Procedură Civilă, anumite sume nu pot fi reținute prin poprire:

  • cele destinate unei situații speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul nu poate dispune.

  • cele reprezentând credite nerambursabile sau finanțări primite de la instituții naționale sau internaționale pentru programe sau proiecte.

  • cele aferente drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data instituirii popririi. În cazul în care există mai multe popriri asupra aceluiași cont, termenul de 3 luni pentru plata drepturilor salariale viitoare se calculează o

  • singură dată de la instituirea primei popriri.

Astfel, instituirea popririi și stabilirea limitelor acesteia, precum și excepțiile de la poprire, sunt stabilite de lege în funcție de venituri și destinația acestora, fără a lua în considerare situația familială a debitorului. Numărul membrilor familiei nu este relevant în privința popririi, atâta timp cât venitul net al debitorului nu este inferior salariului minim net pe economie.

Cu toate acestea, dacă debitorul nu dispune de alte mijloace de subzistență, el poate solicita ca o parte din venituri să fie alocate pentru întreținerea sa și a familiei sale pe durata urmăririi, conform prevederilor articolului 833 din Codul de Procedură Civilă.

Prin urmare, debitorul poate invoca aceste dispoziții legale prin depunerea unei cereri către executorul judecătoresc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Lukoil
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Alexandru Nazare
Portul Constanța
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com

pixel