Premierul Ciucă: În România, NATO a activat în premieră istorică Forţa sa de Reacţie Rapidă

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Premierul a transmis un mesaj cu această ocazie
Premierul a transmis un mesaj cu această ocazie
Cu prilejul Zilei NATO în România, premierul Nicolae Ciucă a declarat că țara noastră va depune toate eforturile pentru ca prezenţa militară aliată şi americană să fie sporită şi consolidată, pentru a garanta securitatea cetăţenilor.

Sărbătorim astăzi Ziua NATO în România. Marcată în fiecare an în prima duminică a lunii aprilie, apartenența noastră la Alianța Nord-Atlantică, organizație care împlinește pe 4 aprilie 73 de ani de existență, se află astăzi la cea de-a 18-a sa aniversare și are o importanță mai mare ca oricând pentru securitatea României.

Accederea de drept în NATO - la 29 martie 2004 prin depunerea instrumentelor de aderare la Washington și la 2 aprilie 2004 prin arborarea în premieră a drapelului național la sediul Alianței - a fost precedată de o apartenență de facto la familia euro-atlantică în anii premergători aderării, când România s-a alăturat partenerului său strategic indispensabil, Statele Unite al Americii, și Alianței Nord-Atlantice în lupta împotriva terorismului în Afganistan și Irak.

Politic și juridic, am devenit membri NATO acum 18 ani, însă Armata României a acționat ca forță militară aliată cu ani înainte, netezind drumul aderării noastre, fapt pentru care le suntem veșnic recunoscători soldaților noștri și sacrificiilor pe care aceștia le-au făcut pe câmpul de luptă.

Astăzi, când aliații noștri ne sunt alături, la rândul lor, garantând securitatea României, știm că “Apărarea începe de acasă”.

Suntem deciși, mai ales în contextul actual de război la granițele României și ale NATO, să transformăm postura de apărare aliată pe flancul estic și să dezvoltăm capabilitățile defensive ale Armatei României pentru a întări rolul nostru de furnizor de securitate. De aceea, la nivelul CSAT, așa cum a anunțat Președintele României, vom majora bugetul apărării cu 25%, de la 2% din PIB la 2,5% din PIB.

Agresiunea militară ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei și răspunsul NATO la această invazie nejustificată au demonstrat rolul esențial al Alianței, care a acționat rapid și accelerat pentru a consolida securitatea flancului estic și a României.

România este un membru important al NATO, iar măsurile aliate adoptate recent în contextul invaziei ruse în Ucraina, ne poziționează sub umbrela celei mai puternice alianțe politico-militare din istorie. Suntem prima țară aliată pe teritoriul căreia NATO a activat în premieră istorică Forța sa de Reacție Rapidă. Mai mult de 3.000 de militari din țările NATO, dintre care aproximativ 2.000 sunt americani, sunt mobilizați pe teritoriul țării noastre, iar peste 20 de avioane aliate asigură misiuni de poliție aeriană pe cerul României împreună cu Forțele Aeriene Române. În egală măsură, NATO a hotărât, la summitul extraordinar din 24 martie, înființarea pe teritoriul României a unui Grup de Luptă condus de aliatul nostru Franța.

Toate acestea sunt măsuri imediate și pe termen scurt. Pe termen lung, pregătim cea mai amplă transformare a conceptului de apărare a NATO, precum si a Armatei Romane odata cu cea a aliantei. Pentru a garanta securitatea tuturor cetățenilor noștri vom depune toate eforturile pentru ca prezența militară aliată și americană să fie sporită si consolidata.

Salut, pe această cale, rezultatele impresionante ale celui mai recent sondaj NATO, publicat în cadrul raportului anual de activitate al Secretarului General, care plasează România între primele națiuni aliate ai căror cetățeni manifestă cel mai ridicat nivel de încredere în apartenența la NATO, în alianța transatlantică dintre America de Nord și Europa și în faptul aliații NATO sunt aici să ne protejeze.

La mulți ani România în NATO! La mulți ani NATO!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

George-Sergiu Niculescu
Foto: Freepik.com
Banca Națională a României

Cât aur şi valută are Banca Naţională în rezerve

La 30 iunie 2025, rezervele valutare la Banca Naţională...

Foto: Facebook Finanțe Sed Lex
La birou / FOTO: Freepik
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Renault / FOTO: Unsplash

Guvernul prorogă RO e-Factura pentru două domenii economice

Guvernul a adoptat, prin Ordonanță de Urgență, abrogarea...

Freepik.com

ANAF intră şi în cimitire: Fraudă cu monumente funerare

ANAF informează că a identificat o fraudă de peste 1,3...

Strângere de mână / FOTO: Freepik

BBVA nu renunţă la preluarea Sabadell

Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat luni că va merge...

Bursa / Foto: Freepik
Protest spontan al unor angajați ai ANAF din Cluj-Napoca
Dragoș Pîslaru
Gabriel Biriș
„Lo Storto” de la Zaha Hadid, afectat de temperaturi extreme în Italia
Energie / FOTO: Freepik
TVA mai mare, taxe în creștere, consum în picaj!
Președintele Nicușor Dan conduce ședința CSAT
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate

OUG adoptată: fără restructurare ANAF pe județe

Guvernul a adoptat luni, 30 iunie 2025, o ordonanță de...

Semiconductori
Agricultură
Miniștrii cabinetului Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Oameni pe stradă
freepik.com
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu

pixel