ANAF se uită la vânzările second hand. Când plătești taxe și când nu
Vânzarea bunurilor personale...
La hub-ul TTF de la Amsterdam, cotaţiile la gaze naturale cu livrare în luna următoare au scăzut, luni dimineaţă, cu 0,2%, la 66,80 euro pentru un Megawatt-oră, după ce anterior înregistraseră un avans de 3,9%. Vineri, cotaţiile la gaze naturale au urcat cu 10%, prima creştere săptămânală după cinci declinuri săptămânale consecutive.
Capacitatea disponibilă de gaze la câteva facilităţi din Norvegia a fost redusă în urma lucrărilor de mentenanţă şi a scăderii comenzilor. Deşi livrările din statul scandinav sunt cruciale pentru a satisface cererea, depozitele mai mari decât în mod normal din Europa protejează continentul în eventualitatea unor perturbări. Nivelul ridicat de gaze naturale lichefiate (GNL) ajută, de asemenea, la atenuarea temerilor privind aprovizionarea continentului.
În următoarele zile ar putea creşte consumul de gaze din cauza valului de temperaturi scăzute care ar urma să persiste săptămâna aceasta în nord-vestul Europei. Meteorologii previzionează, însă, creşterea temperaturilor în cursul săptămânii viitoare.
Vremea rece a dus la majorarea cererii, după ce o perioadă prelungită de temperaturi ridicate a făcut ca facilităţile de stocare a gazelor să fie pline în proporţie de 78%, faţă de un nivel mediu de 58%, în ultimii cinci ani.
Aceste rezerve au permis Europei să nu înregistreze perturbări semnificative în această iarnă şi au dus la scăderea preţurilor de referinţă la gaze, după ce, în vara anului trecut, se înregistra un nivel record de 345 de euro pentru un Megawatt-oră.
Citește și:
Germania a pus în serviciu al treilea terminal pentru importul de gaze lichefiate
Germania a inaugurat vineri un nou terminal pentru importul de gaze lichefiate, la Brunsbuttel, pe malul Mării Nordului, acesta fiind al treilea terminal inaugurat în decurs de o lună, în ideea de a compensa oprirea livrărilor de gaze naturale ruseşti, informează AFP.
Nava "Hoegh Gannet" de tip FSRU (Unitate plutitoare offshore pentru stocare şi re-gazeificare ) a fost ancorată vineri dimineaţa de o nouă platforma construită în câteva luni, a precizat compania energetică RWE, care gestionează proiectul.
Acesta este al treilea terminal pentru importul de gaze lichefiate inaugurat în Germania, după cel de la Wilhemshaven, tot pe malul Mării Nordului, şi cel de la Lubmin, pe malul Mării Baltice.
"Este vorba de o noutate importantă pentru a asigura securitatea aprovizionării în Germania", a spus ministrul Economiei, Robert Habeck, într-o conferinţă de presă. Citește mai mult AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Vânzarea bunurilor personale...
Președintele României a semnat...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Un investitor în bitcoin vrea...
Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...
Producătorul german Quantum...
Bruxelles ia în calcul...
Moneda națională a înregistrat...
Creşterea accentuată a...
Criza energetică declanșată în...
Ministerul Finanțelor...
Producția industrială a...
Veşti bune pentru românii care au credite în lei...
Pensia medie lunară a crescut...
În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...
Bursa de la New York a închis...
Ministerul Finanțelor...
BCE menține dobânzile pe...
Producătorii auto din Germania...
Cum a redus Grecia deficitul de...
Bursa de la București începe...
Senatul dezbate şi votează,...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...