Preţurile la cazare şi mâncare pe Litoral au crescut în medie cu 15%

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Preţurile la cazare pe Litoral au crescut în medie cu 15%, mâncarea este mai scumpă cu 10% - 15%, arată o analiză.

Preţul pentru o cameră dublă pe noapte pe Litoralul românesc este, în medie, de 284 de lei, în creştere cu 15% faţă de 2020, în timp ce preţurile la mâncare au crescut cu aproximativ 10%-15%, potrivit unei analize realizate de o platformă de rezervări.

"Este prima vară lipsită de restricţii după cei doi ani în care călătoriile au suferit condiţionări şi interdicţii, aşa că hotelierii şi operatorii din industria turismului încearcă să atragă românii către destinaţiile din ţară şi gândesc pachete pentru toate buzunarele. În ceea ce priveşte tarifele la cazare la mare, preţul pentru o cameră dublă/noapte este, în medie, de 284 de lei. Bineînţeles, preţurile diferă în funcţie de destinaţia aleasă (cazările de pe litoral sunt, în momentul de faţă, cele mai căutate, iar preţurile cresc în funcţie de cerere), de unitatea de cazare şi facilităţile oferite, dar şi de mulţi alţi factori. Din fericire, încărcarea cardurilor de vacanţă cu suma de 1.450 de lei începând cu luna mai, o măsură anunţată de Guvernul României încă de la finalul anului trecut, a contribuit la creşterea numărului de sejururi de vară. De altfel, acordarea acestor stimulente financiare, care mai reduc din costul total al unei vacanţe, a convins mai mulţi turişti să exploreze România, o decizie care va avea un impact pozitiv pe termen lung", se arată în comunicatul Travelminit.

Litoralul românesc este în continuare cea mai căutată destinaţie de vară din România, iar Eforie Nord, Mamaia, Eforie Sud şi Costineşti sunt în topul preferinţelor turiştilor.

În ceea ce priveşte tarifele pentru mâncare, pentru o porţie de cartofi prăjiţi, turiştii vor plăti aproximativ 8-10 lei, în timp ce o porţie de hamsii este aproximativ 25 de lei. În general, preţurile la mâncare au crescut cu aproximativ 10-15%, dar încă sunt opţiuni accesibile pe tot litoralul, în special la autoserviri, precizează sursa citată.

Preţurile pentru şezlonguri pornesc de la 25 de lei zi în staţiunile din sudul litoralului şi în Constanţa şi pot ajunge până la 50-100 de lei/şezlong/zi în Mamaia.

De asemenea, reprezentanţii platformei hoteliere precizează că turiştii trebuie să aloce un buget considerabil pentru locurile de parcare, în caz că vin cu maşina, având în vedere că nu toate hotelurile, vilele şi pensiunile pun la dispoziţie această facilitate.

"În ciuda scumpirilor, turiştii nu renunţă la concediile lor de vară şi caută în continuare promoţii pentru escapadele lor. În plus, oferta este variată: dacă nordul litoralului (Mamaia) este cunoscut pentru diversitatea opţiunilor de distracţie (cluburi, terase) şi preţuri mai mari, sudul litoralului este dedicat mai degrabă familiilor şi turiştilor care caută linişte şi tarife accesibile. Eforie Nord şi Eforie Sud, Costineşti, Neptun şi Olimp sunt cele mai căutate destinaţii de către aceştia, mai ales că aici există numeroase unităţi de cazare care acceptă plata cu vouchere de vacanţă, plajele sunt mari, iar restaurantele şi autoservirile sunt pentru toate gusturile", se precizează în comunicat.

Staţiunile din sud sunt alese pentru sejururi mai lungi, de o săptămână, în timp ce nordul litoralului este cel mai aglomerat în zilele de weekend, când turiştii vin aici pentru o distracţie de câteva zile.

Portofoliul Travelminit conţine 7500 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platformă şi acoperă o gamă largă de cazare în toată ţară (litoral, munte, destinaţii balneoclimaterice şi oraşe mari). În 2021, a raportat 13,5 milioane de euro vânzări în România şi 16 milioane de vizite pe platformă. Din 2020, compania face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul şi Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 150 milioane de euro şi peste 350 de angajaţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Râul Corund se scurge în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Bancnote lei / sursa foto: Freepik.com / Vlad Ispas
Adrian Negrescu
Dosare
Sebastian Burduja
Factura. Freepik.com
Criză economică / Foto: Freepik

ASF se pregătește de noi scenarii de criză

ASF actualizează normele privind simularea situațiilor...

Ghișeu
Haine puse pe umerașe
Cărbune
Un agent al temutei ICE escortează o persoană pentru a fi expulzată / Foto: ICE
WhatApp / Foto: Freepik
Incendiu Grecia / Foto: iefimerida.gr / Facebook
Sediul ANRE
La benzinărie / FOTO: Freepik
Turkstream / Foto: botas.gov.tr
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Sebastian Burduja
Foto: Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu

Firme tip "conductă", în vizorul ANAF

Fraudă de 1,8 milioane de lei cu o firmă de tip...

Nicușor Dan, președintele României

Discuţii Nicuşor Dan - sindicate, la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan discută, în această dimineaţă,...

Conferință la BCE / FOTO: BCE
Documente ANAF. Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Contabil / Foto: Freepik

ANAF clarifică o dilemă frecventă privind SAF-T

Tot mai multe firme aflate la început de drum sau cu...


pixel