Primul tren nou al României în două decenii: de la inaugurare direct în service

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Tren nou in Gara de Nord
Tren nou in Gara de Nord
Trenul nou a fost anulat joi dimineaţa din cauza unor erori afişate de computerul de bord, călătorii fiind reprogramaţi pentru următorul tren, potrivit reprezentanţilor Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF).

"Trenul nou a trebuit să fie anulat în aceasta dimineaţă în urma unor erori afişate de computerul de bord care nu s-au resetat în timp util, după tractarea la depou şi decuplarea locomotivei de manevră. Călătorii au fost redirijaţi către următorul tren programat cu 30 de minute mai târziu", au declarat reprezentanţii ARF.

Sursa citată a precizat că trenul Coradia Stream, preluat de ARF şi pus în circulaţie (din lotul de 37 trenuri contractate în martie 2022), nu are in prezent vreo rezerva tehnică, până la intrarea în parc a următoarelor trenuri.

CFR Călători a introdus în circulaţie, de miercuri, primul tren electric format din material rulant nou, rama RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream.

Rama este alocată pentru exploatare operatorului naţional CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziţionate pentru România.

Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziţie încheiat şi derulat de către ARF.

CFR Călători operează rama electrică Alstom pe ruta Bucureşti Nord - Ploieşti Vest - staţiunile de pe Valea Prahovei - Braşov ca tren Interregio şi cu tarif aferent acestui rang de tren, conform contractului de servicii publice încheiat de companie, cu ARF. Trenul trebuia să plece joi din Gara de Nord la ora 5:40. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel