Avize fără blocaje și taxe repetate. Noua ordonanță care vizează sectorul construcțiilor
Ministerul Dezvoltării vrea să...
Potrivit sursei citate, în intervalul 2 aprilie, ora 13:00 - 3 aprilie, ora 9:00, înnorările se vor accentua treptat şi, mai ales spre seară şi la începutul nopţii, vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice şi cu o probabilitate destul de mare căderi de grindină. În intervale scurte de timp vor cădea cantităţi de apă de 5 - 7 l/mp şi, izolat, de peste 10 l/mp.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată, în special asociate averselor. Temperatura maximă va fi de 20 - 21 de grade, iar cea minimă de 6 - 7 grade.
Avertizare nowcasting cod galben. Averse și descărcări electrice în Muntenia
Totodată, în intervalul 3 aprilie, ora 9:00 - 5 aprilie, ora 10:00, în Capitală, vremea va fi închisă şi vor fi perioade în care va ploua. Ploile vor fi mai intense pe parcursul zilei de duminică (4 aprilie) şi în noaptea de duminică spre luni (4/5 aprilie). Prin acumulare, cantităţile de apă vor fi însemnate, astfel încât, până la sfârşitul intervalului, se vor totaliza în medie 15 - 20 l/mp şi, izolat, 25 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperatura maximă, în scădere semnificativă faţă de zilele precedente, va fi de 11 - 12 grade, sâmbătă, în timp ce duminică se va situa în jurul valorii de 8 grade. Valorile minime vor fi cuprinse între 4 şi 6 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Dezvoltării vrea să...
"În orice țară civilizată...
Acordul UE–Mercosur divizează...
Lukoil câștigă timp pentru...
Ce declarații trebuie depuse la...
Alianța petrolieră OPEC+,...
Avocatul specializat în...
Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...
Deficitul de cont curent al...
Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...
Sindicatul Salariaţilor din...
Val de scumpiri în economie:...
Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...
Ministrul Finanțelor, Alexandru...
Bursa de pe Wall Street închide...
Reorganizare amplă în sectorul...
Perspective mai slabe pentru...
Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...
Curs valutar BNR, 13 ianuarie.
Informaţii oficiale de la INS.
Speranță temperată de...
Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...
Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...